Micile pauze dintre bătăile inimii pot dezvălui cât efort duci, de fapt. Exercițiul de respirație care te poate ajuta

Microfluctuațiile din intervalul dintre bătăile inimii ar putea spune mai multe despre organism decât pare la prima vedere. Variabilitatea ritmului cardiac, un indicator urmărit tot mai des de ceasurile inteligente și de alte dispozitive purtabile, este asociată de cercetători cu nivelul de stres, sănătatea mintală, capacitatea de efort și chiar cu felul în care îmbătrânim se arată într-o analiză BBC.
Plimbare. Mers pe jos. Sursa foto: Profimedia Images

Mersul pe jos, cel mai simplu „medicament” pentru creier. Ce au descoperit cercetătorii

Un nou studiu citat de ScienceAlert aduce o explicație spectaculoasă pentru unul dintre cele mai cunoscute sfaturi medicale: mișcarea chiar „curăță” creierul. Cercetătorii au descoperit că simpla activitate fizică poate activa un mecanism asemănător unei pompe hidraulice, care ajută la eliminarea deșeurilor acumulate în creier pe parcursul zilei.

Copilăria între teme, meditații și ecrane. Copiii își doresc mai mult timp cu familia și să doarmă mai mult

Unul din trei copii din România spune că își dorește mai mult timp cu familia, nu mai multe aplicații sau gadgeturi, ci timp real petrecut împreună. Este unul dintre cele mai puternice semnale transmise de un studiu realizat de Salvați Copiii, care arată o copilărie tot mai încărcată, mai obosită și mai dependentă de ecrane.

Duatlonul Divertiland by Seven deschide sezonul competițional 2026 sâmbătă, 18 aprilie

Seven Sport Club anunță organizarea competiției Divertiland Duatlon by Seven 2026, care va avea loc pe 18 aprilie 2026, ora 9:00, la Divertiland AquaPark (Strada Divertismentului 1, A1 Km13, Chiajna, Ilfov). Este prima competiție majoră a sezonului 2026 în această locație, parte din calendarul Federației Române de Triatlon (FRTRI) și organizată sub auspiciile acesteia.

Ultima Oră

Cele mai citite