Emmanuel Macron denunță la Davos “tarife vamale inacceptabile”. “Ne îndreptăm spre o lume fără legi, în care pare să conteze doar legea celui mai puternic. Preferăm statul de drept brutalității”

20 January 2026, 15:25 (actualizat 21 January 2026, 11:28)

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a susținut un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos în care a lansat un avertisment puternic despre riscurile unei lumi guvernate de forță, nu de lege. Denunțând tarifele vamale „inacceptabile” și strategiile economice care amenință autonomia Europei, Macron a subliniat necesitatea consolidării suveranității europene, a unui multilateralism eficient și a statului de drept, în fața unei competiții globale tot mai dure și a conflictelor care devin treptat „normale”.

Președintele francez a avertizat asupra banalizării conflictelor, devenite acum hibride și extinse în multiple domenii. „Ne îndreptăm spre o lume fără legi, în care pare să conteze doar legea celui mai puternic”, a apreciat el, evocând revenirea ambițiilor imperiale pe scena internațională, potrivit Le Figaro.

Emmanuel Macron denunță la Davos o „concurență” din partea Statelor Unite care ar urmări să „slăbească și să subordoneze Europa”. Respingând orice „nouă abordare colonială”, președintele francez a făcut apel ca Franța și UE să își consolideze suveranitatea și autonomia, apărând totodată un multilateralism eficient. Macron a menționat participarea Franței la exercițiul militar din Groenlanda.

„Este un timp al păcii, stabilității și predictibilității”, a declarat Macron, ceea ce a stârnit râsete în sală, potrivit BBC.

El a afirmat că este clar că ne apropiem de o perioadă de „instabilitate și dezechilibru” – atât din punct de vedere al securității, cât și din perspectivă economică. „Uitați-vă la situația în care ne aflăm”, spune șeful statului francez, remarcând o „alunecare spre autocrație”, alături de războaiele din întreaga lume în 2024.

Macron afirmă că „conflictul a devenit ceva normal”.

Europa trebuie să își „folosească” instrumentele „foarte puternice” atunci când „nu este respectată”, a adăugat el, evocând în special „instrumentul anti-coerciție” al UE, considerat un „bazooka” în caz de război comercial.

Emmanuel Macron a apreciat la Davos că Europa trebuie să își acopere deficitul de creștere sprijinindu-se pe trei piloni ai suveranității: protecție, simplificare și investiții. Deplângând competitivitatea europeană rămasă în urma celei a Statelor Unite, el i-a considerat pe europeni „prea naivi” în fața unor piețe închise sau protejate. În acest sens, a făcut apel la mai mult realism și a anunțat că dorește să pună, împreună cu Comisia, bazele unei „preferințe europene” pentru a proteja industria Bătrânului Continent.

Emmanuel Macron a insistat asupra necesității de a dezvolta uniunea europeană a piețelor de capital, pentru a le permite europenilor să investească mai mult din economiile lor în inovarea din Europa.

Avem economii în Europa, chiar mai mari decât în Statele Unite, dar o parte prea mare este investită în afara Uniunii”, a subliniat el, cerând totodată „simplificarea” regulilor și consolidarea pieței unice pentru a susține inovația și creșterea.

Șeful statului francez a apreciat astfel că UE este insuficient pregătită în fața nivelului investițiilor publice și private din Statele Unite.

Preferăm statul de drept brutalității

Emmanuel Macron a apărat modelul european, subliniind că „Europa poate fi lentă, dar este previzibilă și se bazează pe statul de drept, ceea ce reprezintă un avantaj în aceste vremuri”.

Franța și Europa sunt „atașate” de „suveranitatea națională” și de „Carta” ONU, a adăugat el, înainte de a afirma: „Preferăm statul de drept brutalității”.

Macron a declarat că Franța și Europa sunt „evident” atașate de suveranitatea și independența națională.

El a afirmat că aceasta nu este o abordare „învechită”, ci mai degrabă un mod de a nu „uita complet” lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial și de a rămâne angajați în cooperare.

Președintele francez spune că, datorită acestor principii, țara sa a decis să participe la exercițiile militare din Groenlanda „fără a amenința pe nimeni, ci doar sprijinind un aliat dintr-o altă țară europeană – Danemarca”.

Tema de anul acesta a Forumului Economic Mondial este „Un spirit al dialogului”, însă evenimentul se desfășoară într-un moment de tensiune al relațiilor transatlantice, după escaladarea divergențelor privind Groenlanda între Statele Unite și aliații europeni.

CITIȚI ȘI: Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial de la Davos: ”Europa trebuie să se schimbe permanent. Tarifele suplimentare propuse sunt o greșeală, mai ales între aliați”

Președintele Donald Trump va domina agenda evenimentului, desfășurat în toiul unor turbulențe geopolitice uriașe.

La ediția cu numărul 56 a Forumului de la Davos sunt așteptați 3.000 de participanți din 130 de țări. Printre ei se numără 65 de șefi de stat și de guvern și 850 de manageri ai celor mai importante companii din lume, inclusiv titanii tehnologiei.

CITIȚI ȘI: Ursula von der Leyen: Suveranitatea și integritatea Groenlandei nu sunt negociabile. Lucrăm la un pachet de măsuri pentru securitatea arctică

Participă președinta Comisiei Europene, secretarul general al NATO, precum și președinții Ucrainei și Franței.

Liderul de la Casa Albă va ajunge miercuri la Davos, când va susține un discurs.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite