Elveţia a câştigat concursul muzical Eurovision 2024. Piesa ”The Code”, cântată de Nemo este o mărturie despre a fi non-binar
Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu “The Code”, un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului, relatează AFP.
“Sper că această competiţie va putea continua să încurajeze pacea şi demnitatea pentru fiecare“, a declarat artistul, în vârstă de 24 de ani, care a obţinut 591 de puncte, oferind micuţei ţări alpine a treia coroană.
Nemo a obţinut 365 de puncte, dar a cucerit şi publicul care i-a adus 226 de puncte, permiţându-i cu 591 de puncte să-l depăşească pe favoritul croat Baby Lasagna, care a întrunit 547 de puncte. Ucraina s-a clasat pe locul trei (453 de puncte), iar Franţa pe locul patru (445 de puncte).
“‘The Code’ spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, a afirmat anterior Nemo, ceea ce îi acordă micuţei ţări alpine, campioană a neutralităţii politice, a treia coroană într-o competiţie care îşi propune să fie apolitică. Aceasta este prima victorie a Elveţiei de la “Ne partez pas sans moi” interpretat de Celine Dion în 1988.
Nemo: Vă mulţumesc foarte mult. Sper că acest concurs să supravieţuiască promisiunii de a continua să militeze pentru pace şi demnitatea fiecărei persoane din această lume.
Franța a ratat podiumul câștigând locul 4 cu melodia romantică ”Mon amour”.
Israelul a avut parte de un spectacol greu, cu grupuri în public ce au huiduit prestația lu Eden Golan care a dus statul evreu pe locul 5 al clasamentului cu cântecul “Hurricane”.
Dar nu numai artiștii israelieni au fost huiduiți ci și realizatoarea televiziunii publice din Ierusalim care a anunțat punctajul. De altfel înainte și în timpul spectacolului, afară, în fața sălii de spectacole de la Malmo, sute de persoane au organizat o demonstrație pro-palestiniană în timpul căreia au cerut ca Israelul să fie exclus din concurs.
Israelul s-a calificat în finala de sâmbătă a concursului muzical Eurovision de la Malmo, în Suedia, unde mii de persoane au manifestat împotriva participării acestei ţări la competiţie pe fondul războiului din Gaza.
Tânăra artistă Eden Golan şi-a asigurat joi locul în finală cu piesa “Hurricane”, a cărei versiune iniţială a trebuit modificată deoarece făcea aluzie la atacul grupării islamiste Hamas care a însângerat Israelul la 7 octombrie.

