Elevii revin în bănci, după mai bine de trei săptămâni de grevă generală în învăţământ. Pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a urmează emoțiile examenelor

Elevi de liceu
Elevi de liceu
13 iunie 2023, 08:00

Deși greva s-a suspendat, mulţi dintre sindicalişti sunt nemulţumiţi de rezultatele negocierilor şi ar fi vrut ca protestul să continue.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a decarat la Tema Zilei, într-un interviu în exclusivitate că examenele se pot desfășura normal și că există resursa umană  pentru susținerea acestora. Creșterile salariale intră în vigoare de la 1 iunie, a dat asigurări Ligia Deca.

Elevii care se întorc astâzi la școală vor încheia anul școlar vineri. Pentru cei de clasa a XII-a cursurile s-au încheiat oficial din 2 iunie, iar pentru cei de-a VIII-a în 9 iunie.

Calendar Evaluarea Națională 2023

19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă

21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă

22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă

28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) –

29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor

29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie 2023

29 mai – 16 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

16 iunie 2023: termen limită pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

Echivalarea competențelor de comunicare în limba română și cele înmtr-o limbă străină, plus competențele digitale conform procedurii stabilite de Ministerul Educației.

26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00

4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor

7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite