Efectul benefic al ploilor | Lacul Amara a renăscut, după ani de secetă
Schimbare de peisaj în zona Amara din județul Buzău. Lacul care în urmă cu cinci ani a secat complet, din cauza secetei extreme, a reapărut acum, în urma precipitațiilor abundente din ultimele luni. Zăpezile din această iarnă și ploile căzute în debutul primăvarii au umplut albia lacului cu apă. Rezerva de umiditate din sol s-a refăcut și ea și este aproape de cantitatea optimă, ceea ce le dă mari speranțe agricultorilor din zonă.
Lacul Amara, unul dintre cele mai mari din zona de câmpie a Râmnicului, s-a confruntat în ultimii ani cu o secetă extremă. În urmă cu cinci ani, în toiul verii, s-a produs un fenomen nemaivăzut de localnici: apa s-a evaporat complet și de atunci întreaga suprafață a lacului, de peste 800 de hectare, a devenit o mare pustieta, cu un sol tare, arid și plin de crăpături. Păsările au dispărut, la fel și peștii.
În această primăvară, lacul a renăscut. Au apărut și stoluri de pasări. Iar localnicii se bucură, deși cu jumătate de gură. Nu își permit luxul să fie prea optimiști, după ultimele veri caniculare.
Refacerea lacului este un semn de bun și pentru agricultură.
Culturile înființate în toamnă arată bine, semn că și rezerva de apă din sol este aproape refăcută.
Dacă 2021 a fost anul producțiilor remarcabile la grâu și orz, în anii care au urmat, seceta a făcut ravagii. Anul trecut a plouat de opt ori mai puțin decâr ar fi trebuit, iar agricultorii nu au recoltat niciun kilogram de cereale.

