Dumitru Buzatu a fost suspendat de prefectul de Vaslui din funcția de președinte al Consiliului Județean

26 septembrie 2023, 15:55

Mandatul este suspendat începând cu data de 24.09.2023.

(w500) Ordin priv

Ieri, Dumitru Buzatu a contestat măsura arestării preventive dispuse într-un dosar de luare de mită. Contestaţia urmează a fi analizată în această săptămână, de Curtea de Apel Iaşi.

Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.

Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, a precizat DNA.

VIDEO Momentul în care Dumitru Buzatu a fost oprit de procurorii DNA. „Sunt banii mei. Sunt economiile mele”

Procurorii DNA au declanșat procedura confiscării extinse în cazul lui Dumitru Buzatu. Omul de afaceri care i-a dat geanta cu bani spune că nu l-a denunţat pe acesta

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite