Două maşini de poliţie s-au ciocnit, în timpul unei urmăriri în județul Arad, iar patru polițiști au fost răniţi. Ulterior, cei urmăriți au fost prinși şi reţinuţi

29 octombrie 2023, 07:25

ACTUALIZARE A fost depistat autoturismul urmărit, abandonat pe o stradă din localitatea Olari, la aproximativ 10 km de locul producerii accidentului.

Duminică dimineaţă au fost reţinuţi patru tineri, doi la domiciliu şi doi într-o pădure din proximitatea oraşului Pâncota, toţi din localitatea Pâncota, care s-ar fi aflat în autoturism.

Din primele verificări, autoturismul ar fi fost condus de un tânăr de 18 ani, care a fost testat cu aparatele alcooltest şi DrugTest, cu rezultat negativ, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi modificarea locului accidentului.

„În urma evaluării medicale, doi poliţişti au fost răniţi grav şi au rămas internaţi în spital, unul a fost diagnosticat cu răni care nu necesită internarea, iar al patrulea nu a fost rănit”, a mai precizat IPJ.

ACTUALIZARE Patru poliţişti implicaţi în urmărirea unei maşini au fost răniţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce două autospeciale de intervenţie în care se aflau s-au ciocnit.

„În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza oraşului Pâncota, un echipaj de poliţie a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea, iar în oraşul Sântana, autospeciala de poliţie aflată în urmărire a intrat în coliziune cu o altă autospecială. Patru poliţişti au fost transportaţi la spital în vederea evaluării stării lor şi acordarea de îngrijiri medicale. A fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, urmând a fi continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă”, au declarat reprezentanţii Biroului de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Concomitent, conducerea IPJ Arad a declanşat o cercetare internă, pentru a clarifica dacă poliţiştii au intervenit respectând toate procedurile.

Agenţii implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi DrugTest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite