Luni 30 iunie 2025 | București 31˚C / Cer variabil

De la 1 iulie, ne putem trata în spitalele private și cu banii din asigurările publice de sănătate. Argumente pro și contra

Operații în spitale private cu bani de la stat
Operații în spitale private cu bani de la stat
25 iunie 2021, 17:44

În prezent, viitoarele mămici care plătesc contribuții de sănătate nu primesc niciun sprijin din partea statului dacă își aduc pe lume copilul într-un spital privat. O cezariană costă și de 6 ori mai mult la particular, comparativ cu aproape 2.500 de lei, cât decontează statul. De luna viitoare, vor plăti doar diferența între tariful spitalului privat și cel decontat de Casa Națională de Sănătate. Și vor afla dinainte cât trebuie să achite în plus.

ADRIAN GHEORGHE, președintele CNAS: “Mai exact, există un deviz estimativ pe care furnizorul privat va trebui să i-l ofere oricărui pacient asigurat care vine să se trateze și să detalieze foarte clar, începând cu cât acoperă Fondul pentru rezolvarea cazului și ce sume se percep în plus de către furnizorul privat”.

Măsura se va aplica doar în unitățile private care au contract cu Casa Națională de Sănătate pentru spitalizare continuă. Acestea vor fi obligate să afișeze suma contribuției personale. Devizul estimativ este valabil 5 zile lucrătoare, timp în care pacientul poate compara mai multe oferte.

CRISTIAN HOTOBOC, patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private: „Ne așteptăm ca tarifele practicate de spitalele private să scadă față de cum erau în prezent, pentru că acum se va transparentiza foarte bine procesul”.

RADU GĂNESCU, președintele COPAC: „Discriminare ar exista dacă n-ar fi opțiune. Trebuie să ne uităm ce s-a întâmplat în perioada pandemiei, când spitalele au fost închise și singura soluție a marii majorități a pacienților au fost serviciile private”.

Social-democrații acuză Guvernul că îi favorizează pe cei bogați. „PSD respinge categoric privatizarea mascată a Sănătății și deturnarea banilor publici, prin introducerea coplății în sistemul privat”, au transmis reprezentanții principalului partid de opoziție. Unii experți în politici de sănătate consideră că ordonanța Executivului este o greșeală.

Dr. SORIN PAVELIU, expert în politici de sănătate: „Avem o reglementare în momentul de față, care pune în inferioritate întreaga populație săracă. Avem 70 % din oameni care se descurcă de pe-o zi pe alta, dar care nu pot să plătească, de exemplu, în ambulator, diferența între 28 de lei, cât decontează Casa pentru o consultație, și 150-200 de lei, cât este o consultație privată. Este o aberație”.

Contribuția personală intră în vigoare de la 1 iulie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite