Dacia împlinește azi 52 de ani. Primul model şi prima uzină au fost inaugurate pe 20 august 1968

Joi este zi de sărbătoare pentru Dacia! Se împlinesc 52 de ani de la inaugurarea uzinei de la Piteşti, dar şi de la lansarea primului model – Dacia 1100. Până la finalul anului 1972 au fost produse peste 37.000 de astfel de modele.
În 2004 s-a lansat Dacia Logan, 2008 a fost anul Sandero şi Duster, în 2010. În martie 2020 compania a prezentat un model 100 % electric, Dacia Spring.
În prezent, Dacia produce în România aproape 350.000 de autoturisme pe an. Se mai adaugă peste 500.000 de motoare şi peste 500.000 de cutii de viteză. Modelele Dacia sunt vândute în 44 de ţări, pe 4 continente.
Dacia este cea mai mare companie din România, cu afaceri de 5,2 miliarde de euro în 2019.
Sursa: Mediafax