CSM reclamă o campanie de defăimare a magistraților: ”Instigare directă la săvârșirea unor infracțiuni grave sau a altor fapte antisociale”

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) critică, luni, o campanie de defăimare a magistraților care este întreținută de declarațiile ”din zona factorului politic și promovate intens în mass-media”. Rolul acestei campanii este de distragere a atenției publicului de la problemele economice și sociale ale Românei, a subliniat CSM, într-un comunicat de presă.
Consiliul Superior al Magistraturii transmite că a semnalat ”insistent” riscurile pe care le generează o ”astfel de abordare iresponsabilă”.
”În mod regretabil, mesajele publice transmise de Consiliu au fost ignorate, iar campania de denigrare a continuat și a generat consecințe greu de imaginat într-un stat de drept. Rețelele sociale abundă în luări de poziție de o agresivitate fără precedent la adresa magistraților, în sensul instigării directe la săvârșirea unor infracțiuni grave sau a altor fapte antisociale împotriva acestora sau a membrilor familiilor lor. Mai mult, manifestări similare au avut loc și în incinta instanțelor, chiar în sălile de judecată, conducând inclusiv la emiterea unor ordine de protecție care să prevină materializarea unor fapte antisociale grave”, a precizat CSM.
Oficialii CSM informează că există un ”fenomen” care amenință integritatea fizică și psihică a magistraților și a membrilor familiilor acestora.
”La solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești și parchetele au semnalat numeroase astfel de incidente cu care se confruntă, conturându-se un fenomen de o gravitate excepțională care tinde să se extindă, fiind fără precedent și amenințând integritatea fizică și psihică a magistraților și a membrilor familiilor acestora”.

Totodată, potrivit sursei citate, CSM va sesiza organele de urmărire penală competente pentru a efectua cercetări privind incidentele raportate de instanțe și parchete, dar și cele din mediul online.
”Consiliul Superior al Magistraturii va sesiza organele de urmărire penală competente pentru a efectua cercetările care se impun cu privire la toate incidentele raportate de instanțe și parchete, precum și cu privire la cele identificate în mediul online, asigurând corpul magistraților că va derula, de îndată, toate demersurile necesare pentru protecția judecătorilor și procurorilor”, a transmis CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii au transmis un apel către ”vectorii de comunicare publică atât din mediul politic, cât şi din afara acestuia”, cerându-le ”să manifeste responsabilitate în discursurile şi mesajele transmise pentru a preveni instaurarea unui climat de haos social, în care actul de justiţie nu ar mai exista”.
