Marți 10 iunie 2025 | București 25˚C / Cer variabil

COVID-19: Moderna vrea să crească cu 50% capacitatea flacoanelor sale de vaccin

Vaccin Moderna
Vaccin Moderna
13 februarie 2021, 11:58

„Pentru a optimiza resursele şi oportunităţile de livrare a mai multor doze mai rapid pe fiecare piaţă, Moderna a propus să umple flacoanele sale cu până la 15 doze de vaccin, comparativ cu cele 10 de până acum”, a anunţat compania.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat deja creşterea cu 40% a conţinutului flacoanelor, potrivit New York Times.

O purtătoare de cuvânt a companiei a declarat că în prezent au loc discuţii cu FDA şi cu autorităţile din diferitele ţări în care este utilizat vaccinul şi că această creştere nu ar necesita nicio modificare a ambalajului flacoanelor.

„Orice modificare ar face obiectul aprobării finale a diferitelor autorităţi de reglementare. Ar fi nevoie de aproximativ două până la trei luni pentru a pune în practică orice schimbare”, a adăugat ea.

Pentru a creşte dozele, liniile de producţie ar trebui transformate, ceea ce ar dura mai puţin de zece săptămâni, adică până la sfârşitul lunii aprilie, a precizat New York Times.

„Ar reprezenta un mare pas înainte”, a declarat pentru cotidian Moncef Slaoui, fost consilier şef al programului american de vaccinare în cadrul administraţiei Donald Trump.

„Cred că va avea un impact pe termen scurt”, a adăugat el.

Peste 10% din populaţia americană a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, aproape jumătate cu cel de la Moderna şi puţin peste jumătate cu cel de la Pfizer.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite