Adrian Mititelu: Burleanu ocupă federaţia ilegal şi sper ca statul român să facă ceva

10 iunie 2025, 15:43 (actualizat 10 iunie 2025, 20:21)

Finanţatorul clubului FCU Craiova, Adrian Mititelu, a afirmat, marţi, la finalul Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, pe care a întrerupt-o, că preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, ocupă ilegal această funcţie şi că speră ca statul român, prin autorităţi, să îi dea dreptate.

„Ăsta e regimul Burleanu, un personaj care ocupă fraudulos fotbalul nostru. Federaţia nu are un mandat legal. Vreau să vă spun că mâine voi sesiza Parchetul General, voi sesiza Guvernul României şi dacă în termen de trei zile nu se iau măsuri, eu mă retrag din fotbal definitiv şi voi încerca să lupt în instanţe, în afara ţării, la organisme, la Uniunea Europeană, peste tot unde se va putea, să-mi consum resursele acolo. Nu mai pot să rămân într-un fotbal în care federaţia a fost deturnată, a devenit o organizaţie criminală care încalcă legea în cel mai flagrant mod posibil. (…) Burleanu ocupă federaţia ilegal şi sper ca statul român, prin autorităţi, să facă ceva. Dacă statul român nu face ceva, vă dau cuvântul meu de onoare, că stau maxim 15 zile. Mă retrag cu totul şi îmi văd de treaba mea şi voi lupta cu toţi, voi lupta cu statul român, voi lupta cu toţi aceşti aşa zişi membri, voi lupta cu federaţia şi voi lua calea externă. Voi merge la Uniunea Europeană, toate organismele care pot să mă ajute. Pentru că sunt cetăţean european, sunt o întreprindere europeană şi cred că am, pe lângă obligaţii, şi drepturi. Şi cred că, într-un final, mi se va face dreptate”, a declarat Burleanu.

Totodată el le-a transmis membrilor afiliaţi că se află în ilegalitate şi că nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a avea această calitate: „Vreau să le spun aşa-zişilor membri ai federaţiei situaţia în care se află federaţia, că suntem într-o ilegalitate perpetuă de 20 de ani, că dumnealor nici măcar nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi catalogaţi membri, că sunt probleme mari în federaţie, că nu există nimic roz din ceea ce e prezentat. Cluburile sunt mai sărace de când a venit Burleanu, veniturile cluburilor sunt mai sărace. Şi după 10-11 ani de mandat, deşi el nici măcar nu are un mandat legal, ne spune că va fi totul în continuare roz. Dar amintiţi-vă, că pe 5 martie 2014 a promis că va sta maxim două mandate. În 2014 veniturile erau mult mai mari, salariile jucătorii erau mult mai mari, deci toate cifrele îl contrazic în ceea ce spune”.

„Noi suntem într-un pericol de faliment total. Pentru că cluburile de fotbal din România au beneficiat de nişte scutiri fiscale la codul de procedură fiscală, care aveau legătură cu calitatea de cluburi afiliate. Or, când ANAF o să observe că aceşti jucători de fotbal care sunt încadraţi au beneficiat în mod fals de anumite reduceri, o să ne pomenim cu milioane şi milioane la ANAF, pentru că lipsa calităţii de membru afiliat duce la pierderea încadrării pe acel segment de impozitare redusă. Ca să vă spun mai pe româneşte, fotbaliştii au beneficiat de anumite scutiri de impozitare în virtutea faptului că practică activitatea sportivă la un club afiliat la federaţia de specialitate. Ori ei nu îndeplinesc această condiţie. Acest lucru e inevitabil, mai durează o lună sau două până când ANAF-ul va observa că ani de zile cluburile s-au folosit de o prevedere, că aia nu s-a îndeplinit, o să vedeţi datorii şi impozite din urmă care vor duce cluburile la faliment. Burleanu Răzvan nu a fost să stare în 11 ani de zile să rezolve problema de legalitate a federaţiei, deşi la data investirii lui promitea că primul lui demers va face să bage federaţia în legalitate. Nu a făcut-o. A inventat fel şi fel de cluburi, fantomă, feminin, mixt, ca să aibă o armată de votanţi, pe care îi cheamă cu o seară înainte, le dă o masă de protocol şi aţi văzut ce reacţie au în momentul când cineva are o poziţie contrară. Exact ca la al 15-lea Congres cu Ceauşescu”, a adăugat acesta.

Finanţatorul grupării de Liga a II-a a afirmat că se va retrage din fotbal, pentru că nu poate investi într-o activitate care funcţionează ilegal.

„Fotbalul românesc funcţionează în afara legii. E o chestiune de timp până când se va constata chestia asta. Deci Burleanu Răzvan sechestrează federaţia. El stă aici fără mandat. Vă rog frumos să întrebaţi la agenţia de sport să vă spună ei dacă are sau nu mandat legal Burleanu. Toată lumea tace. Deci el stă ilegal aici, iar fotbalul românesc e în afara legii. În mod normal, federaţia trebuie dizolvată. Eu nu spun că trebuie să fie dizolvată. Eu spun că trebuie să intre în legalitate. Cum să mai investesc? Eu am 80 de milioane (de euro) aproape investite în fotbal. Vă jur că nu vă mint. (…) Iar acum, cum să mai continui şi să mai bagi bani într-o activitate care se desfăşoară în cadrul unui entităţi care funcţionează în afara legii? Deci lucrurile sunt foarte clare. Şi mâine voi sesiza pe preşedintele României, pe Nicuşor Dan, care este un om care ştie ce înseamnă procesele, ştie ce înseamnă judecata, ştie ce înseamnă dreptăţile, Parchetul General şi Guvernul României şi ANS (Agenţia Naţională pentru Sport). Dacă în trei zile, în cinci zile nu dă un răspuns, vă jur că mă retrag din fotbal”, a mai spus Mititelu.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, la finalul Adunării Generale a FRF că finanţatorul clubului FCU Craiova, Adrian Mititelu, prin profilul său, nu mai poate aduce în acest moment valoare adăugată fotbalului românesc şi că încearcă să obţină bani printr-un proces prin care acuză federaţia că a dezafiliat ilegal echipa pe care o patrona.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite