Copilul rănit grav de statuia din holul Primăriei Capitalei este operat astăzi, la Spitalul Grigore Alexandrescu

24 august 2022, 13:02

Se fac anchete în cazul copilului rănit luni, în holul Primăriei Generale a Capitalei, de o statuetă care a căzut peste el. Copilul a încercat să se cațere pe ea și obiectul a căzut peste el, rănindu-l grav. Minorul a fost dus imediat la spital și internat la Terapie Intensivă.

Incidentul a avut loc luni, 22 august 2022, în jurul orei 13.40, în holul de la intrarea principală în sediul Primăriei Municipiului București. Copilul era însoțit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme, a transmis PMB într-un comunicat de presă.

„Conform informațiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme. La intervenția angajaților PMB, el a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. La momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient. Reprezentanții Primăriei Capitalei au luat legătura cu spitalul, obținând confirmarea faptului că victima accidentului se află în grija medicilor din spital. Menționăm că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016”, a transmis Primăria Capitalei.

Poliția Capitalei a început o anchetă. De asemenea, PMB a demarat o anchetă administrativă pentru a stabili cauzele accidentului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite