Protestul crescătorilor de capre și oi la Bucureşti. Conducerea ANSVSA negociază în Iordania condiţiile pentru exportul de ovine
Ciobanii din toată țara au venit din nou la București, în fața Guvernului. Sunt nemulțumiți că autoritățile au hotărât sacrificarea a peste 200 de mii de oi, după apariția pestei rumegătoarelor mici. Mai multe gospodarii din județul Timiș sunt afectate. Fermierii cer stabilirea unui preț minim garantat de 20 de lei pentru kilogramul de carne în viu pentru ovine și caprine.
Reprezentanții protestatarilor au mers dimineața la negocieri cu un secretar de stat și cu un reprezentant al ANSVSA, fără să ajungă la vreo soluție. În august, 13 mii de oi de la o fermă din Timiș, confirmate cu pestă, au fost ucise controlat, iar ANSVSA anunță că în România mai sunt active 27 de focare.
De asemenea, o delegaţie a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), condusă de preşedintele acesteia, Alexandru Bociu, efectuează o vizită de lucru la Amman, Regatul Haşemit al Iordaniei, în perioada 21-25 septembrie, pentru a discuta aspecte legate de situaţia epidemiologică a pestei micilor rumegătoare şi de a stabili condiţiile necesare pentru exportul de ovine.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA, autoritatea a fost într-un dialog constant cu partenerii internaţionali, oferind asigurări că măsurile de eradicare, prevenţie şi control epidemiologic vor permite continuarea comerţului fără riscuri, protejând, astfel, interesele economice ale României.
„Această delegaţie, organizată în cadrul unui parteneriat public-privat, reflectă colaborarea strânsă dintre autorităţi şi sectorul privat. Reprezentanţii crescătorilor de ovine vor avea ocazia să participe la întâlniri cu oameni de afaceri iordanieni, contribuind la consolidarea relaţiilor economice şi comerciale şi la creşterea exporturilor de animale vii”, se scrie în comunicat.
ANSVSA menţine un dialog permanent cu omologii din ţările partenere, oferind garanţii că exporturile vor continua fără întreruperi.
Eforturile susţinute ale ANSVSA şi ale partenerilor guvernamentali subliniază angajamentul României de a proteja sănătatea animalelor şi de a sprijini comerţul internaţional, asigurând în acelaşi timp dezvoltarea şi competitivitatea sectorului agricol românesc pe piaţa globală, precizează sursa citată.

Protestul crescătorilor de ovine, în Capitală
În acest timp, câteva sute de crescători de ovine, organizaţi pe reţelele de socializare, participă luni la un protest autorizat în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Izvor din Capitală. Asociaţiile oierilor nu au comunicat încă nimic despre acest protest. În motivarea solicitării pentru protest, ciobanii invocă problemele care au apărut în ferme din cauza Pestei Rumegătoarelor Mici (PRM)şi cer oprirea sacrificării animalelor.
De asemenea, ciobanii sunt nemulţumiţi de modul în care au gestionat autorităţile situaţia.
Conform ultimelor date anunţate de ANSVSA, România avea active la data de 20 septembrie un număr de 27 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM).
„Menţionăm că măsurile suplimentare pentru controlul şi eradicarea PRM, prevăzute în ordinul comun emis de ANSVSA, MADR şi MAI, rămân valabile, conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a reacţionat rapid la apariţia şi evoluţia focarelor de pestă a micilor rumegătoare (PMR) în judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Timiş, iar rezultatele se reflectă în scăderea numărului de focare. Serviciile veterinare din întreaga ţară depun eforturi susţinute pentru a limita răspândirea virusului, aplicând măsuri corecte, în conformitate cu legislaţia europeană aplicată în toate statele membre”, arăta ANSVSA, într-un comunicat .
Totodată, autoritatea atrăgea atenţia asupra activităţilor ilegale, cum ar fi transporturile clandestine de animale, care pot genera focare secundare de boală la mare distanţă de focarele iniţiale şi care pun în pericol eforturile de export.
Pesta Rumegătoarelor Mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.
