Chelsea a câștigat CM de fotbal al cluburilor: 3-0 în finală cu Paris St. Germain
Francezii porneau ca mari favoriți în confruntarea de la New York, dar au fost surclasați de formația londoneză sub ochii președintelui Trump.
În mai puțin de o repriză, Chelsea a marcat de trei ori în poarta lui Donnarumma, profitând de o apatie surprinzătoare în joc a elevilor lui Luis Enrique. Playmakerul englezilor, Cole Palmer, a avut o prestație sclipitoare, încununată cu o dublă în prima jumătate de oră.
Mijlocașul a deschis scorul cu un șut plasat la colțul lung, apoi a mărit avantajul albaștrilor cu o execuție aproape identică. Până ca echipele să intre la vestiare, a înscris și Joao Pedro, cu o scăriță peste portarul italian, după o lansare a aceluiași Palmer.

În actul secund, campioana Europei a căutat măcar golul de onoare, dar precipitarea, lipsa de inspirație în fața porții sau intervențiile lui Sanchez au menținut tabela intactă în dreptul lui PSG. Mai mult, francezii au încheiat meciul în inferioritate, Neves fiind eliminat după ce l-a tras de păr pe pletosul Cucurella.
Pentru Chelsea este al doilea trofeu major din acest sezon, după cel din Conference League, și cel mai bănos, totodată, în condițiile în care fondul total de premiere pus la bătaie de FIFA s-a ridicat la 1 miliard de dolari.
Numai pentru câștigarea finalei, Chelsea și-a asigurat un cec de 40 milioane de dolari, urmând să primească în total peste 125 milioane de dolari din bonusurile de performanță. Totodată, FIFA a raportat venituri de peste 2 miliarde de dolari în urma turneului din SUA.
Campionatul Mondial al Cluburilor a fost și o competiție-test pentru Statele Unite, care vor găzdui împreună cu Mexic și Canada ediția de anul viitor a Cupei Mondiale la fotbal.
Finala:
CHELSEA (Anglia) – PARIS ST. GERMAIN (Franța) 3-0 (3-0)
Au marcat: Palmer ’22, ’30, Pedro ’43.
Stadion ”MetLife Stadium”, New York, spectatori 80.000.
CHELSEA: Sanchez – Gusto, Chalobah, Colwill, Cucurella – James (’77 Dewsbury-Hall), Caicedo – Palmer, Fernandez (61 Santos), Neto (’78 Nkunku) – Joao Pedro (’67 Delap). Antrenor: Enzo Maresca.
PSG: Donnarumma – Hakimi (’73 Ramos), Marquinhos, Beraldo, Nuno Mendes – Vitinha, Fabian Ruiz (’73 Zaire-Emery), Joao Neves – Doue (’73 Mayulu), Dembele, Kvaratskhelia (’58 Barcola). Antrenor: Luis Enrique.
Arbitru: Alireza Faghani (Australia).
Cartonaș roșu: Joao Neves ’86.

