Celebrul program „Tomata” nu mai continuă. Subvențiile se redistribuie pentru cultivarea mai multor tipuri de legume

16 ianuarie 2021, 22:47

Peste 8 mii de fermieri din Olt au mizat anul trecut pe recoltele de roșii, mai ales că banii din programul Tomata i-au ajutat să acopere o parte din costurile de producție.

În aceste condiţii, roşiile româneşti s-au vândut în piețe la prețuri rezonabile, chiar şi în extrasezon.

Vestea că în acest an nu vor mai exista subvenţiile le dă complet peste cap calculele.

Ministrul Agriculturii spune că a renunțat la programul „Tomata” pentru că nu a avut efectul așteptat.

Paradoxal, țara noastră a importat și mai multe roșii, chiar dacă suprafață cultivată cu tomate a crescut în ultimii 4 ani.

Fermierii sunt încurajați în continuare să cultive roșii, dar vor primi bani și pentru alte legume.

Programul Tomata a durat 4 ani și a avut la dispoziţie fonduri de 172 de milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite