Inflamația cronică persistă în organism ani de zile fără simptome evidente, afectând în tăcere celulele. Mai multe studii citate de Scientific American asociază acest tip de inflamație cronică cu multe boli grave, inclusiv Alzheimer, boli de inimă, unele forme de cancer și boli autoimune precum lupusul.
Aceste descoperiri au început să schimbe modul în care oamenii de știință privesc bolile și cauzele lor. De asemenea, au creat o piață uriașă pentru suplimentele care promit să reducă inflamația cronică. Aceste pastile, capsule și pulberi sunt pe cale să devină o industrie de 33 de miliarde de dolari până în 2027, oferind consumatorilor senzația că pot controla o afecțiune complexă, notează publicația citată.
Deși mii de produse pretind că „susțin imunitatea” sau „reduc inflamația”, majoritatea nu au dovezi solide.
Inflamația cronică este dăunătoare pentru că implică celule și proteine ale sistemului imunitar care, în mod normal, luptă pe termen scurt împotriva bacteriilor, virusurilor și altor agenți patogeni. Dar când aceste componente ale sistemului imunitar rămân active ani la rând, ele încep să afecteze celulele și organele sănătoase.
Ele sunt menite să distrugă microbii invadatori, însă activitatea lor continuă poate deteriora, de exemplu, vasele de sânge, afectând celulele normale care alcătuiesc pereții interiori ai acestora sau favorizând formarea plăcilor. Aceasta poate duce la formarea cheagurilor care blochează fluxul sanguin, crescând riscul de infarct sau accident vascular cerebral.
După analiza a zeci de studii și declarații ale mai multor cercetători, se pare că doar în privința a trei compuși există dovezi solide că ar avea o eficiență: acizii grași omega-3, curcumina și vitamina D.
Multe dintre aceste cercetări se concentrează pe biomarkeri folosiți pentru a urmări inflamația din corp. Printre aceștia se numără proteina C-reactivă (CRP), o moleculă produsă de ficat atunci când inflamația este activă, și citokinele – mesageri chimici precum interleukina-6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală alfa (TNF-α), secretați de celulele imunitare și de cele adipoase. Totuși, interpretarea acestor markeri nu este simplă.
„Nu avem o metodă universal acceptată sau standardizată de măsurare”, spune Frank Hu, directorul departamentului de nutriție de la Universitatea Harvard. Iar inflamația implică sute de tipuri diferite de celule și numeroase căi de semnalizare, adaugă Prakash Nagarkatti, directorul Centrului Național de Cercetare în Bolile Inflammatorii și Autoimune din cadrul Universității din Carolina de Sud.
Această complexitate face dificilă demonstrarea eficacității consecvente a unui supliment. Compușii care par promițători nu vor vindeca cancerul și nu vor opri demența. Dar pot ajuta la reducerea inflamației de fond asociate cu riscul de îmbolnăvire.
Dintre sutele de suplimente testate pentru efecte asupra sănătății umane, acizii grași omega-3 sunt susținuți de unele dintre cele mai convingătoare dovezi. Iar oamenii de știință înțeleg de ce funcționează. Două dintre principalele tipuri de omega-3 sunt acidul eicosapentaenoic și acidul docosahexaenoic, mai cunoscuți ca EPA și DHA. Corpul îi transformă în molecule semnal care blochează producția anumitor citokine și perturbă calea factorului nuclear κB, care reglează expresia genelor implicate în inflamație.
Mai multe studii sugerează că suplimentele cu omega-3 pot reduce markerii inflamației cronice, spune Hu, mai ales la persoanele cu probleme de sănătate preexistente.
Un mare studiu controlat, numit VITAL (Studiul asupra Vitaminei D și Omega-3), care a urmărit peste 25.000 de adulți timp de aproximativ cinci ani, a constatat că suplimentele cu omega-3 au redus ușor nivelul CRP la persoanele care mâncau rar pește – sursa naturală de omega-3. Suplimentele cu omega-3 au fost, de asemenea, asociate cu o reducere de 40% a infarctelor la cei care consumau cel mai puțin pește.
„Cei care beneficiază cel mai mult de aceste suplimente sunt cei care pornesc de la un aport scăzut”, spune JoAnn Manson, endocrinolog la Harvard Medical School, care a condus studiul.
Studii mai mici au sugerat că suplimentarea cu omega-3 poate reduce anumiți markeri inflamatori – TNF-α, IL-6, CRP și IL-8 – mai ales la persoane cu insuficiență cardiacă, Alzheimer sau boli renale. Un studiu din 2012 a arătat că doze mici – aproximativ 1,25 sau 2,5 grame pe zi – au redus nivelurile de IL-6 cu 10% și, respectiv, 12% în patru luni.
Un grup similar care a primit placebo a înregistrat o creștere cu 36% a IL-6 în aceeași perioadă. Totuși, rezultatele diferitelor studii sunt greu de comparat.
„Încă există întrebări privind doza optimă și durata optimă, deoarece studiile au folosit doze diferite”, spune Hu. Iar la persoanele sănătoase, cu inflamație scăzută la bază, spațiul de îmbunătățire este limitat.
Studii riguroase au demontat ideea că vitamina D este un medicament miraculos pentru orice, de la cancer mamar la diabet. Totuși, pentru câteva boli autoimune, vitamina poate fi utilă. În studiul VITAL, persoanele care au luat zilnic vitamina D timp de cinci ani au avut un risc cu 22% mai mic de a dezvolta boli autoimune precum artrita reumatoidă, psoriazisul și lupusul.
„Dozele mari de vitamina D reduc inflamația”, spune Manson. „Așa că afecțiunile direct legate de inflamație pot beneficia.”
Studiile de laborator sugerează că vitamina D poate interfera cu căile moleculare implicate în inflamație, pe lângă faptul că suprimă producția de citokine proinflamatoare.
În câteva studii clinice pe persoane cu boli autoimune, suplimentarea cu vitamina D a redus nivelurile de TNF-α și CRP. Într-un mic studiu pe femei cu diabet de tip 2, o doză mare – 50.000 UI la două săptămâni – a redus CRP și a crescut nivelul de IL-10, o moleculă antiinflamatoare. Un alt studiu pe femei cu sindromul ovarului polichistic (SOPC) a arătat că o combinație de vitamina D și omega-3 a redus CRP.
Alte analize care au reunit mai multe studii susțin ideea că vitamina D poate determina o scădere semnificativă, deși mică, a CRP. Un alt studiu pe femei cu SOPC a constatat că o doză zilnică de 3.200 UI a îmbunătățit sensibilitatea la insulină și funcția hepatică, fără însă a modifica markerii inflamatori.
Studiul VITAL a raportat că persoanele care au luat vitamina D au avut o scădere de 19% a CRP după doi ani, dar diferența a dispărut după patru ani. Nu este clar dacă această reducere temporară se traduce prin beneficii pe termen lung.
Rezultatele pot depinde și de nivelurile inițiale: majoritatea participanților aveau deja valori normale ale vitaminei D, spune Manson. „Cei care au un aport adecvat este posibil să nu beneficieze suplimentar de pe urma suplimentării.”
O analiză a altor studii privind CRP, IL-6 și TNF-α a arătat că vitamina D, la diferite doze, nu are un efect semnificativ. Ca și în cazul omega-3, diferențele de dozaj pot explica rezultatele neuniforme.
Dozele foarte mari – 40.000 sau 50.000 UI pe săptămână – pot fi necesare (doza zilnică recomandată pentru adulți este de 600 UI). Dar dozele mari pot aduce riscuri, cum ar fi excesul de calciu în sânge.
Deși rezultatele privind bolile autoimune sunt promițătoare, Colegiul American de Reumatologie încă recomandă cu precauție suplimentele, preferând ca oamenii să obțină vitaminele și nutrienții din alimentație.
„Inflamația este centrală în boli precum artrita reumatoidă”, spune Arthur M. Mandelin II, reumatolog la Universitatea Northwestern, „dar mă interesează vitamina D doar la pacienții care au deficiențe dovedite.”
Pigmentul care dă culoarea galbenă turmericului – curcumina – este un alt compus promițător împotriva inflamației cronice. Substanța pare să interfereze cu calea factorului nuclear κB, „vârful cascadei inflamatorii din organism”, explică Janet Funk, profesor de medicină și științe nutriționale la Universitatea din Arizona, care a evaluat sute de studii pe oameni privind acest compus.
Analiza lui Funk a arătat că cele mai convingătoare dovezi pentru activitatea antiinflamatoare a curcuminei provin din studii clinice mici. Participanții aveau afecțiuni preexistente, precum tulburări metabolice sau osteoartrită.
În unele cazuri, efectele curcuminei au fost similare cu cele ale antiinflamatoarelor fără prescripție, precum ibuprofenul. „Aceste studii mici – și sunt destul de multe – par să indice că are, probabil, un efect benefic”, spune Funk.
Totuși, rezervele din limbajul ei reflectă ambiguitatea altor rezultate. Un mare studiu canadian nu a găsit beneficii măsurabile asupra inflamației la persoanele care luau curcumină după o intervenție chirurgicală, iar alte studii au fost neconcludente.
Un motiv este biodisponibilitatea scăzută a curcuminei: substanța este slab absorbită, metabolizată rapid și eliminată ușor din organism. Unii producători o închid în nanoparticule pentru a-i îmbunătăți absorbția, dar aceste forme nu sunt mereu folosite în studii și nu sunt disponibile constant pe piață. Unele pulberi comerciale de turmeric sau curcumină au fost chiar găsite contaminate cu substanțe toxice, cum ar fi plumbul.
„Oamenii cumpără turmeric după culoare”, spune Funk. „Pentru a-l face mai intens, unii producători adaugă cromat de plumb.”
Alți compuși, precum flavanolii din ceaiul verde și ciocolata neagră sau resveratrolul din vinul roșu, sunt promovați ca antiinflamatori, dar dovezile sunt mai slabe, spune Hu.
Ei pot fi dificil de absorbit, ceea ce le limitează eficiența. În cazul resveratrolului, substanța este metabolizată și eliminată prea rapid pentru a avea efect real.
Iar chiar dacă un studiu recent asupra flavanolilor din cacao a arătat un efect benefic asupra sănătății cardiovasculare, posibil prin reducerea inflamației, orice beneficiu ar fi contrabalansat de caloriile suplimentare consumate prin ciocolată.
Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) nu cere companiilor de suplimente să demonstreze eficiența produselor lor asupra sănătății, spre deosebire de industria farmaceutică. Prin urmare, companiile nu au stimulente financiare pentru a finanța studii clinice riguroase.
„Ce se întâmplă dacă descoperă că nu funcționează?”, întreabă Funk. Astfel de studii ar fi și greu de realizat. Ingredientele suplimentelor pot varia de la un lot la altul, mai ales la produsele din plante, unde concentrațiile depind de locul de cultivare și de modul de extragere a substanțelor active. Chiar și studiile bine concepute se pot confrunta cu probleme etice.
„Nu poți selecta dinainte participanți cu deficiențe severe de vitamine”, spune Manson, „pentru că, odată identificați ca fiind deficienți, trebuie să-i tratezi, nu să le dai placebo ani la rând.”
Totuși, atracția suplimentelor este evidentă. Cu toții vrem soluții simple pentru probleme medicale complexe, mai ales pe măsură ce aflăm mai multe despre efectele dăunătoare ale inflamației cronice. „Pacienții care insistă asupra dietelor și suplimentelor sunt adesea cei care se tem de medicamente”, spune Mandelin. „Sunt gata să noteze nume ca și cum ar exista un răspuns miraculos – din păcate, nu există.”
În schimb, experții recomandă ceea ce studiile medicale solide au dovedit că funcționează: o alimentație sănătoasă și echilibrată.
Dietele de tip mediteranean, bogate în legume și cereale integrale, cu pește și carne albă, s-au dovedit deosebit de eficiente în reducerea bolilor cronice și promovarea sănătății.
Activitatea fizică regulată ajută, de asemenea. „Mulți cred că pot lua doar un supliment și acesta va înlocui o dietă sănătoasă”, spune Manson. „Nu este deloc așa.”
Tot mai mulți americani apelează la suplimente alimentare pentru a-și gestiona sănătatea, însă medicii trag un semnal de alarmă: ele nu sunt întotdeauna sigure și pot ascunde probleme medicale serioase.
Specialiștii avertizează că, deși unele suplimente pot fi utile în anumite situații, multe au efecte secundare și pot întârzia diagnosticarea unor afecțiuni grave, de la probleme hepatice la cancer.
În contextul în care peste jumătate dintre adulții americani consumă regulat suplimente, medicii recomandă prudență și consult medical înainte de a le lua, se arată într-un articol din The New York Times.
Urmărește-ne pe Google News
