Cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu: Complicele din Timiş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Complice arestat în cazul crimei din Sibiu
Complice arestat în cazul crimei din Sibiu
17 noiembrie 2023, 21:30

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi în consecinţă (…) dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.11.2023, până la data de 16.12.2023, inclusiv, a inculpatului S. I. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului„, se precizează într-un comunicat al Tribunalului Sibiu.

Conform aceleiaşi surse, decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Bărbatul din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei autori ai crimei şi tâlhăriei, iar pe unul dintre aceştia l-ar fi sprijinit să plece din ţară, fusese reţinut de procurori în urmă cu o zi.

CITIȚI ȘI:

Gafă a Poliției: Un tânăr a fost luat pe sus mascaţi, care aveau indicii că ar fi unul dintre tâlharii care l-au ucis pe omul de afaceri sibian, dar a fost doar coincidență de nume

Anchetatorii din dosarul asasinării omului de afaceri de la Sibiu nu pot stabili în ce fel a fost implicat bărbatul prins și dus la audieri joi seară. Împotriva lui nu poate fi luată o măsură preventivă

Trei suspecți în cazul de omor de la Sibiu. Un bărbat a fost reținut pentru că i-ar fi ajutat pe făptași

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite