Voucherele de vacanță se schimbă din nou în 2026. Pragul salarial scade la 6.000 de lei, dar dispare contribuția proprie

Voucherele de vacanță rămân una dintre puținele forme de sprijin pentru sute de mii de angajați de la stat, însă regulile se schimbă din nou în 2026. Bugetarii eligibili nu vor mai fi obligați să scoată încă 800 de lei din buzunar pentru a putea folosi tichetele de vacanță, iar declarația pe proprie răspundere dispare.

Castelul Bran rămâne în proprietatea familiei Habsburg. Investitorul american Joel Weinshanker este partener strategic

Castelul Bran rămâne în proprietatea familiei Habsburg, au transmis reprezentanții acesteia, după informațiile apărute privind schimbările din compania care administrează domeniul. Familia a anunțat că a încheiat un parteneriat cu omul de afaceri american Joel Weinshanker, care se alătură în calitate de partener strategic.
Litoralul românesc / arhiva

Debut slab pentru programul "Litoralul pentru toţi". Ce preţuri afişează hotelierii

Programul Litoralul pentru toţi a debutat anul acesta cu mai puţini turişti dar şi cu o ofertă mai slabă faţă de anii trecuţi. S-au înscris aproape 100 de hoteluri şi mai puţine agenţii. Iar vacanţele sunt mai ieftine cu până la 50% decât în plin sezon, spre deosebire de anii trecuți, când reducerile ajungeau chiar și la 75%.

De ce merg vrăjitoarele moderne în pelerinaj la un templu antic din Turcia

Muğla, în sud-vestul Turciei, oferă exact ceea ce turiștii se așteaptă să găsească în acest colț al Mediteranei: coaste scăldate de soare, munți abrupți și ruinele unor imperii demult apuse. Dincolo de aceste atracții cunoscute, regiunea ascunde însă un loc mult mai puțin familiar: Lagina, sanctuarul dedicat zeiței Hekate, care continuă să atragă adepți din întreaga lume.

Secretul întunecat ascuns sub una dintre cele mai mari gări din Europa

Gara Centrală din Milano, una dintre cele mai mari și mai spectaculoase gări din Europa, ascunde sub fațada sa monumentală o pagină întunecată din istoria Italiei. Sub peroanele folosite zilnic de sute de mii de călători se află Binario 21, locul de unde, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evrei, partizani și opozanți politici au fost deportați spre lagărele naziste, arată o analiză CNN.

Primăria Capitalei: Au fost date jos boxele teraselor din Centrul Vechi

Primăria Capitalei anunţă că boxele montate la exteriorul teraselor şi restaurantelor din Centrul Vechi au fost îndepărtate, în urma unor controale efectuate de Poliţia Locală. Peste 50 de localuri au fost verificate, iar acţiunile continuă, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a PMB.

Elon Musk, impresionat de Salina Slănic Prahova: „Wow!”

Salina Slănic Prahova a ajuns în atenția publicului internațional după ce Elon Musk a reacționat pe platforma X la un videoclip filmat în galeriile subterane ale Minei Unirea. Imaginile, distribuite inițial de contul „Tolkien Universe”, comparau salina din România cu Minele din Moria, celebrul loc subteran din universul „Stăpânul Inelelor”. Comentariul lui Musk a fost scurt, dar suficient pentru a amplifica viralizarea: „Wow!”.

Ultima Oră

Cele mai citite