Ziua Îndrăgostiţilor, la Muzeul Antipa. Târg la Craiova, cină romantică la Cluj

La Craiova, un târg special de Valentine' s Day vine în ajutorul celor în căutare de cadouri. Iar la Cluj se pregătește un curs pentru culpurile căsătorite, dar și o cină romantică, menite să întărească relația dintre parteneri. În Capitală, cei îndrăgostiți pot să sărbătorească ziua de 14 februarie inclusiv la muzeu.

Charlie Ottley promovează România cu ajutorul inteligenţei artificiale

Jurnalistul britanic Charlie Ottley, producător al documentarelor care au promovat România în lume, "Flavours of Romania" şi "Wild Carpathia", a lansat două cântece pe reţelele sociale în care foloseşte inteligenţa artificială pentru a atrage atenţia inclusiv asupra schimbărilor climatice, clipurile adunând până acum peste 150.000 de vizualizări fiecare.

Salvamontiștii din Maramureș, mereu în alertă. De ei depind viețile celor rătăciți pe munte

Cu peste 120 de misiuni într-o singură lună, salvamontiștii din Maramureș sunt pe munte aproape nonstop. Programul de 8 ore pe zi li se pare o glumă. Știu când pleacă în misiune, dar nu știu când se întorc. Iar de pregătirea lor depind viețile celor rătăciți pe munte, aflați în dificultate. Munții Maramureșului sunt printre cei mai abrupți, cu trasee extrem de periculoase.

Județul Harghita a primit titlul de Regiune Gastronomică a Europei pentru anul 2027

Renumită pentru bunătăţile tradiţionale, gătite cu produse locale şi după reţete păstrate de generaţii, Harghita a primit titlu de Regiune Gastronomică Europeană 2027. Judeţul Harghita va fi promovat la nivel internaţional nu doar pentru mâncarea deosebită, ci şi ca destinaţie turistică.

Start vacanței școlare pentru unii elevi, start lecțiilor de schi!

Vreme frumoasă la munte, unde pârtiile sunt pline, mai ales că acest weekend coincide şi cu începutul vacanţei şcolare pentru unii elevi. Peste o săptămână, staţiunile se vor aglomera şi mai tare, pentru că jumătate dintre elevii din ţară vor intra în vacanţă, prilej tocmai bun pentru mulţi să lase temele deoparte şi să înceapă lecţiile de schi.

Ultima Oră

Cele mai citite