Replici ale pieselor din tezaurul României trimis la Moscova sunt expuse în Piața Sfatului din Braşov

7 februarie 2025, 19:17 (actualizat 7 februarie 2025, 20:39)

Incursiune în istorie pentru localnicii și turiștii din Brașov. În Piața Sfatului sunt expuse replici ale pieselor din tezaurul României trimis la Moscova, la începutul Primului Război Mondial. Exponatele din metale neprețioase sunt modele la scară reală ale lingourilor și bijuteriilor de altădată. Curioșii pot afla istoria tezaurului, dar și eforturile depuse pentru recunoașterea drepturilor asupra celor peste 90 de tone de aur.

Tezaurul trimis în Rusia era compus, în cea mai mare parte, din piese turnate din aur fin. În vagoanele care au luat drumul Moscovei, în august 1916, se aflau colecții regale de bijuterii și monede rare, cu valoare numismatică și culturală, dar și obiecte culturale, religioase și de arhivă care fac parte din patrimoniul național al României.

România a purtat numeroase discuții cu Rusia, pentru returnarea tezaurului prin comisia comună româno-rusă înființată în 2003. La acel moment, partea rusă a admis că aurul BNR a fost trimis la Moscova și că documentele prezentate de partea română sunt valabile.

În martie anul trecut, Parlamentul European a votat o rezoluție prin care cere Rusiei să returneze integral tezaurul României.

În replică, ministerul rus de Externe a anunțat că datoriile României faţă de Rusia după al Doilea Război Mondial ar depăși de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite