Fotbalul viitorului: roboți pe gazon. Beijing găzduiește Cupa Mondială a inteligenței artificiale

Roboții umanoizi nu mai sunt doar produse de laborator sau vedete ale expozițiilor de tehnologie. Acum, acești sportivi artificiali învață să dribleze, să șuteze și chiar să joace fotbal în echipă. Totul în pregătirea pentru un eveniment global spectaculos: Jocurile Mondiale ale Roboților Umanoizi, care vor avea loc în Beijing, la mijlocul lunii august.

Zilele Timișoarei 2025: Aproape 200 de evenimente, trei zile de sărbătoare urbană

Spectacol pe apă la Timişoara în acest weekend. Pentru două nopți la rând, canalul Bega a devenit scena unui teatru acvatic, adus special din Franța pentru a-i încanta pe timișoreni și pe turiști. Personaje gigantice, jocuri de apă, lumini și foc au ținut spectatorii cu ochii ațintiți la showul inedit, parte din programul dedicat Zilelor Timișoarei.

Peştera Meziad, cu o vechime de 10 milioane de ani, destinaţie emblematică pentru munţii Pădurea Craiului

Destinație de vacanță spectaculoasă în județul Bihor. La sute de metri adâncime în subteran, în peștera Meziad turiștii pot găsi răcoare, dar și peisaje unice în țară, mai ales că unele galerii au fost abia recent descoperite. Grota cu statut de rezervație naturală a fost cercetată sistematic, de-a lungul anilor, dar recent a oferit o surpriză de proporții speologilor care au descoperit un labirint de galerii. Noul nivel e o noutate absolută, iar speologii au stabilit ca acesta se întinde pe sute de metri.

Vacanță în colibe, bordeie, butoaie din lemn, igluuri sau containere. Cazări inedite la malul mării

Pe litoral, la mare căutare sunt şi locurile de cazare neconvenţionale pentru cei care sunt dornici de linişte și vor să se simtă mai aproape de natură. Ciripitul păsărilor şi marea la doar doi pași sunt ceea ce caută din ce în ce mai mulţi turişți. Atenți la cerințele vizitatorilor, gazdele de pe litoral au investit în ultimii ani în construcții ecologice precum colibe, bordeie, butoaie din lemn şi corturi. Iar lângă mare s-au creat glampinguri cu locuri de cazare în igluuri sau containere.

Eleganță și pasiune în Piața Sfatului, din Brașov. Zeci de dansatori de tango argentinian au oferit un spectacol inedit

Zeci de dansatori de tango argentinian din toată lumea au oferit un spectacol inedit în Piaţa Sfatului din Brașov. Şi urmează încă o zi-maraton. Dansatori experimentaţi din 25 de ţări s-au reunit la Braşov pentru a dansa în fiecare zi, de la prânz până în zori, în cadrul festivalului Transylvania Tango Marathon, ajuns la a XVI-a ediţie.

Ultima Oră

Cele mai citite