Inegalitatea bogăției se adâncește în Europa: 1% din populație deține o cincime din avere

Inegalitatea bogăției rămâne una dintre cele mai vizibile fațete ale economiei globale. În Europa, un studiu Our World in Data, analizat de HotNews.ro, arată că 1% din populație deține cel puțin o cincime din întreaga avere. În unele state, procentul depășește chiar 25%, semn că puterea economică este tot mai concentrată în mâinile unei elite restrânse.

Drogurile, un pericol real pentru tineri. Radu Leca spune că testarea antidrog este un prim pas spre protejarea lor

Psihologul Radu Leca trage un semnal de alarmă privind creșterea consumului de droguri în rândul tinerilor din România și spune că este nevoie de măsuri urgente de prevenție și intervenție timpurie. El subliniază că protejarea sănătății mentale și fizice a elevilor și studenților trebuie să devină o prioritate națională. „Propunerea mea este clară, simplă și legală. Doar cei care știu că există o problemă personală a dânșilor în acest sens vor spune altceva: achiziționarea și aplicarea testelor antidrog în cadrul instituțiilor de învățământ”, a declarat Radu Leca. Psihologul consideră ca aceasta inițiativă ar putea fi aplicată mai ușor în mediul educațional privat,unde există mai multa autonomie a instituțiilor si ar putea reprezenta un exemplu pentru întreg sistemul de învățământ. Potrivit acestuia, prevenția și educația reprezintă principalele arme în lupta împotriva consumului de droguri, fenomen care afectează tot mai mulți tineri.

Românii plătesc tot mai des cu cardul, dar preferă cash-ul la curier

Plata digitală câștigă tot mai mult teren în România. Un sondaj realizat de una dintre cele mai mari firme de curierat, analizat de Economedia.ro, arată că trei din patru români folosesc cardul cel puțin de câteva ori pe săptămână, iar unul din trei efectuează plăți zilnic. Cu toate acestea, numerarul rămâne opțiunea principală atunci când vine vorba despre plata la livrare.

Fermierii, nemulțumiți de noua politică agricolă. România respinge comasarea fondurilor agricole cu cele de coeziune

Modificări esențiale privind fondurile europene pentru fermieri. Noua Politică Agricolă Comună pune pe jar fermierii români, care resping categoric comasarea fondurilor de coeziune cu cele agricole. Mesaje tranșante vin și din partea miniștrilor de Finanțe și Agriculturii, care susțin că România are în continuare nevoie de sprijin și își va susține punctele de vedere la nivel european.

Codul roșu de ploi, criticat pe internet: ”E o ploaie mocănească din Ardeal”. Specialiști: Există norme clare

A fost furtună de ironii și critici pe rețelele sociale, care au taxat graba autorităților de a emite cea mai severă alertă de vreme rea, cod roșu, care a dus și la închiderea școlilor. Departamentul pentru Situații de Urgență a explicat că prognozele sunt făcute de meteorologi, iar avertizările de vreme rea nu pot fi ignorate. Sociologii vorbesc de interacțiunea fragilă dintre stat și cetățeni în epoca mesajelor RO-Alert.

Salariaţii care au în întreţinere copii cu grad de handicap beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, exceptând situaţiile în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii.

Guvernul a actualizat condiţiile minime de formare pentru şapte profesii reglementate sectorial

Guvernul a actualizat joi, prin hotărâre de guvern, condiţiile minime de formare pentru şapte profesii reglementate sectorial - medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect - în concordanţă cu cele mai noi reglementări în materie de la nivelul Uniunii Europene, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.

A doua zi de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Sute de mii de pelerini, așteptați să ajungă la Iași, în ciuda ploii

Mii de pelerini continuă să vină la Iaşi, pentru cel mai mare pelerinaj ortodox din ţară, în ciuda ploii şi a frigului. Până marţi, când are loc sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva şi hramul Catedralei Mitropolitane, sunt aşteptaţi să ajungă sute de mii de credincioşi la racla cu moaştele sfintei, considerată Ocrotitoarea Moldovei.

Ultima Oră

Cele mai citite