Surse: NATO a preluat de la SUA coordonarea ajutorului militar occidental pentru Ucraina

NATO a preluat de la Statele Unite coordonarea ajutorului militar occidental pentru Ucraina, aşa cum era planificat, o măsură considerată ca având ca scop să protejeze de viitorul preşedinte Donald Trump, un sceptic în privinţa Alianţei Nord-Atlantice, mecanismul de sprijin pentru Kiev, a indicat marţi o sursă citată de Reuters.

Flota ,,fantomă", folosită de ruși pentru a evita sancţiunile. Moscova încearcă să ascundă pierderile de pe front

Rusia continuă să piardă teren pe frontul din regiunea Kursk. Acolo luptă şi militarii nord coreeni, iar în rândul acestora au fost pierderi importante, scrie presa de la Kiev. Pe de altă parte, țările NATO din nordul Europei au anunţat un nou sprijin pentru Ucraina. De asemenea, statele respective vor încerca să oprească circulația vaselor fantomă ale Rusiei, care ocolesc sancțiunile internaționale.

Ucraina trebuie să câştige războiul cu Rusia înainte de a negocia pacea, consideră preşedintele Finlandei

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a cărui ţară recent primită în NATO are cu Rusia o lungă frontieră şi o istorie războinică, a apreciat marţi că o victorie a Ucrainei pe câmpul de luptă în războiul cu Rusia ar trebui să fie o condiţie premergătoare oricărei încetări a focului sau oricăror negocieri de pace cu Moscova, relatează agenţia EFE.

Ultima Oră

Cele mai citite