Trump, noi atacuri asupra lui Zelenski. Președintele Ucrainei, convorbiri cu șeful NATO și cu Macron

Donald Trump şi-a continuat atacul la adresa preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, după ce a învinuit Kievul pentru acţiunile lui Vladimir Putin şi l-a catalogat pe liderul naţiunii ucrainene - un dictator fără alegeri. Trump a reluat teza lansată de Kremlin privind lipsa de legitimitate a lui Zelenski şi a afirmat că acesta ar fi putut participa la discuţiile cu Rusia din Arabia Saudită, deşi nu a fost invitat.

Ungaria a obţinut concesii în schimbul acceptării noilor sancţiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană ignoră "noile realităţi geopolitice" prin impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, a estimat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, care însă a precizat că Ungaria a obţinut mai multe concesii pentru a nu bloca aceste noi sancţiuni, cuprinse în al 16-lea pachet de măsuri de acest fel adoptate de UE în cei trei ani care au trecut de când Rusia a lansat invazia în Ucraina, relatează agenţiile EFE şi MTI.

Consultările europenilor privind Ucraina vor continua, după reuniunea de urgență de la Paris

La Paris are loc miercuri seara a doua rundă de discuţii informale despre securitatea Europei, convocată de președintele Emmanuel Macron, în contextul actual al evoluției războiului din Ucraina şi al negocierilor dintre Statele Unite şi Rusia. Europenii vor să dea un răspuns ferm provocărilor lansate de administraţia Trump. De această dată participă și România, reprezentată de preşedintele interimar, Ilie Bolojan.

Cinci afirmații false ale lui Donald Trump despre Ucraina, demontate de The Guardian

Președintele SUA, Donald Trump, a făcut o serie de declarații care sunt, notează The Guardian, în cel mai bun caz, controversate – și, în cel mai rău caz, complet false și înșelătoare – despre Ucraina și președintele său, Volodimir Zelenski, în timp ce a lăudat progresele realizate în discuțiile dintre SUA și Rusia la Riad, Arabia Saudită. Publicația britanică analizează afirmațiile președintelui american.

Analiza BBC: Cum au zguduit Putin și Trump lumea într-o săptămână

Când a relatat despre Revoluția Rusă din 1917,  jurnalistul american John Reed a numit-o „Zece zile care au zguduit lumea”. Dar zece zile sunt prea multe pentru Donald Trump și Vladimir Putin. Ei au reușit să schimbe lucrurile într-o singură săptămână, scrie BBC.

UE aprobă un al 16-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei 

Ambasadorii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au aprobat miercuri un al 16-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include, între altele, o interdicţie de a importa aluminiu rusesc în UE, au anunţat diplomaţi la Bruxelles, informează AFP.

Kellog, în Ucraina: O parte din misiunea mea este de a asculta preocupările voastre în ceea ce privește SUA

Emisarul președintelui american pentru Ucraina a dat asigurări, miercuri, de la Kiev, că înțelege nevoia Ucrainei pentru 'garanții de securitate' care să permită o pace durabilă, la câteva ore după ce Donald Trump l-a criticat puternic pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski, preluând inclusiv argumente ale Kremlinului, informează AFP.

Ultima Oră

Cele mai citite