Călin Georgescu și Horațiu Potra, faţă în faţă, la Curtea de Apel București. Potra a leșinat în sala de judecată

Liderul mercenarilor Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată a Curții de Apel București. Incidentul a avut loc în timpul ședinței în care instanța analiza dacă poate începe procesul în dosarul în care este acuzat de acțiuni împotriva ordinii constituționale, alături de fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu. Ședința a fost întreruptă pentru o jumătate de oră, după ce mercenarului i s-ar fi făcut rău, fiind solicitată intervenția unei ambulanțe.

Interviuri pentru funcția de procuror general: Pîrlog vorbește de ”criza sistemului”, Chiriac vrea implicarea ONG-urilor

Cristina Chiriac, procuror-şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi, şi Bogdan-Ciprian Pîrlog, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, au susținut, luni, interviurile pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Patru bărbați, arestați pentru agresarea sexuală a unor fete de 14 ani

Patru dintre cei șase suspecți de viol și agresiune sexuală din Timiș au fost arestați preventiv, după ce trupele speciale au descins la locuințele lor. Atenție, urmează informații cu impact emoțional. Toți sunt acuzați de agresarea sexuală a patru fete de doar 14 ani.

Anchetă la ferma de bizoni și cerbi din Cluj-Napoca, după moartea a peste 200 de animale. Cazul, semnalat de echipa TVR

O amplă acțiune de control a autorităților clujene desfășurată în ultimele zile a stabilit un bilanț alarmant pe terenul fermei de bizoni din Recea-Cristur. Problema a fost semnalată, inclusiv prin apel la 112, și de echipa TVR Cluj, prezentă la fața locului. În urma cercetărilor au fost identificate 214 cadavre de animale în diverse stadii de descompunere. A fost convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor.

Ultima Oră

Cele mai citite