Crimă într-un hotel, la o petrecere la care participau mai multe vedete. Alex Velea, audiat ca martor

O petrecere din zona stațiunii Padina, județul Dâmbovița, s-a încheiat cu o crimă. Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit, în urma unui conflict spontan, apărut între mai mulți indivizi, posibili membri ai unui clan interlop din Capitală. Trei suspecți, printre care și rănitul, au fost duși la poliție pentru a fi audiați. Alex Velea, aflat și el la petrecere, a fost audiat ca martor. Atenție, sunt informații cu puternic impact emoțional.

Tribunalul Prahova urmează să decidă dacă îi prelungește măsura controlului judiciar lui Iulian Dumitrescu

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, acuzat de luare de mită, vrea să scape de controlul judiciar și își cere înapoi bunurile pe care procurorii DNA au pus sechestru. El și-a susținut solicitarea alături de avocat, la Tribunal. Judecătorii au amânat însă decizia pentru 12 februarie. Dacă va primi un verdict favorabil, președintele suspendat al Consiliului Județean Prahova ar putea să își reia funcția și chiar să plece din țară.
Sediul Guvernului României

Guvernul a constituit un grup de 15 juriști care se va ocupa de strângerea informațiilor pentru litigiile statului

Un grup de 15 experţi jurişti de la Ministerul Finanţelor şi SGG se va implica în gestionarea cauzelor privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în fata Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) sau a unui alt tribunal arbitral internaţional, printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată joi de Guvern. Experții vor primi 50% în plus la salariu, având în vedere complexitatea muncii depuse.

Percheziții la primăria Ploieşti, într-un dosar legat de afaceri imobiliare. Trei persoane arestate preventiv

Procurorii DNA au făcut percheziții la primăria din Ploieşti, într-un dosar legat de afaceri imobiliare în care dezvoltatorii sunt deja arestați preventiv. Nouă persoane au fost duse azi la audieri, inclusiv arhitecta şefă. Mai mulţi clienţi care au cumpărat apartamente așteaptau de ani de zile să se mute. Dar casele lor au fost vândute și de 5 ori. Și doi notari sunt cercetați în acest caz și se află în arest la domiciliu. Prejudiciul estimat este de peste un milion de euro.

Judecătorii îi permit unui profesor universitar corupt să profeseze, ca să nu aibă de suferit studenţii

Un profesor la Universitatea Politehnica din Bucureşti la data faptelor, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost judecat pentru că a primit mită de la două angajate implicate în proiecte finanţate din fonduri nerambursabile derulate în cadrul unităţii de învăţământ.

Ultima Oră

Cele mai citite