Primăria Odorheiu Secuiesc, amendată în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internatul Liceului ''Tamási Aron''

Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Harghita a aplicat o amendă în valoare totală de 10.000 lei primarului din Odorheiu Secuiesc, secretarului primăriei şi arhitectului şef al municipiului, în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internatul Liceului "Tamási Aron", al cărui perete s-a prăbuşit în decembrie anul trecut, iar doi elevi şi-au pierdut viaţa, a transmis luni Instituţia Prefectului.
Nouă persoane, inclusiv poliţişti, deferite justiţiei de DNA Timişoara pentru fraudarea examenelor auto

Nouă persoane, inclusiv poliţişti, deferite justiţiei de DNA Timişoara pentru fraudarea examenelor auto

Nouă persoane, între care cinci angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au fost trimise în judecată de procurorii DNA Timişoara în dosarul privind fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Arad

Ultima Oră

Cele mai citite