Caniculă în Europa şi în Statele Unite. Cod roșu în Franța și Italia. Autoritățile din marile capitale au luat măsuri pentru a veni în sprijinul localnicilor şi al turiştilor

29 iunie 2025, 12:43 (actualizat 29 iunie 2025, 22:25)

Europa se confruntă cu un val de căldură cu temperaturi de peste 40 de grade în regiunile sudice, dar nu numai. În Franța și Italia e cod roșu de caniculă în mai multe provincii. Iar spaniolii se luptă cu temperaturi de 42 de grade la umbră.

Capitala Italiei este copleşită de arşiţă. Localnicii şi turiştii caută să se răcorească la umbră sau în apropierea fântânilor.

Autorităţile oraşului au instalat dozatoare de apă, care sunt foarte căutate în aceste zile.

Zeci de turiști au îndurat căldura şi pe Acropole, în Atena, în timp ce municipalitatea a pus la dispoziția publicului mai multe centre dotate cu aer condiționat pentru a se refugia.

Autoritățile au înființat o linie telefonică de urgență pentru oricine are nevoie de sfaturi medicale din cauza căldurii. Populaţia a fost sfătuită să evite să iasă afară în mijlocul zilei, să se hidrateze, să evite alcoolul și să își limiteze efortul.

Munca în aer liber a constructorilor și a livratorilor este interzisă în timpul celor mai fierbinți ore ale zilei și este încurajată munca de la distanță.

Pompierii sunt în stare de alertă și au avertizat cu privire la un risc ridicat de incendii în centrul și sudul Greciei.

Mulți atenieni și turiști s-au grăbit spre plaje.

Atmosfera toridă a pus stăpânire și pe Spania și Portugalia, unde oamenii se protejează stând la umbră sau consumând cât mai multe lichide.

Temperaturile ridicate s-au instalat și pe coasta de est a Statelor Unite. Părinții au fost avertizați să nu își lase copiii nesupravegheați în vehiculele fierbinți.

Aproximativ 80% din creșterea temperaturii în vehicule are loc în primele 30 de minute după ce un copil este lăsat înăuntru, când mercurul din termometre poate ajunge la 65 de grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite