BNR avertizează: Băncile românești preferă să finanțeze statul, nu economia reală. Care sunt riscurile

Banca Națională a României (BNR) a tras un semnal de alarmă: băncile autohtone au cea mai ridicată expunere suverană din Uniunea Europeană, iar o mare parte din activele lor sunt investite în titluri de stat (21,5%) și în credite guvernamentale (~27% din bilanț, decembrie 2024). Asta înseamnă că banii pe care îi primesc de la clienți sunt folosiți pentru a finanța statul înaintea companiilor.

Expunerea băncilor pe titluri de stat a explodat în 2024 – aproape 200 de miliarde de lei investite, iar creditele guvernamentale au crescut cu peste 34%, până la 50 de miliarde de lei. În contrast, creditarea firmelor a avut o creștere modestă, de doar 8,8%.

În restul Europei, situația este similară, deși la niveluri mai moderate. Băncile din UE sunt expuse la titluri suverane în valoare de aproximativ 3,5 trilioane de euro – de două ori peste capitalul propriu –, însă diversificarea internă reduce riscurile. În țările mai vulnerabile, expunerea rămâne însă ridicată.

Care sunt riscurile? Dacă România (sau o altă țară) întâmpină dificultăți la refinanțarea datoriei – având deja o rată a datoriei publice de peste 50% din PIB –, valoarea titlurilor scade, iar băncile ar suporta pierderi directe, afectând întreaga economie și putând genera crize în lanț.

Soluțiile? BNR sugerează că băncile ar putea atrage finanțare externă sau obține capital proaspăt. Însă aceste variante implică costuri mai mari și riscul unei dependențe manageriale de grupurile-mamă, contrar idealului suveranității financiare.

Varianta optimă? Băncile ar trebui să reinvestească mai mult în economie – în companii și IMM-uri – pentru a echilibra balanța dintre titlurile de stat și creditarea privată. Aceasta ar reduce vulnerabilitatea sistemului și ar susține creșterea economică.

Un semnal interesant vine chiar de la BNR: băncile românești sunt uneori descrise ca fiind „lazy” – adică preferă plasamentele sigure, cu dobânzi relativ mici (titluri de stat), în locul creditelor mai riscante, dar mai productive, către companii.

În alte părți ale Europei, autoritățile au început să impună limite: anumite bănci sunt obligate să adopte standarde mai stricte de diversificare, iar unele țări discută introducerea unui sistem european de garantare, menit să rupă bucla „bancă-stat”.

Concluzie: România se află într-o zonă sensibilă: sistemul bancar a finanțat consistent statul, dar riscă să neglijeze economia reală. În perioada următoare, va fi esențial să găsim un echilibru – pentru stabilitate financiară, creștere sustenabilă și un sistem bancar sănătos.