Bilanțul tragediei de la Crevedia: cinci persoane au murit, 11 sunt încă internate în stare medie sau ușoară în spitalele din Capitală. Numărul persoanelor care au fost externate a crescut la 30

Potrivit unui raport al Ministerului Sănătății, 11 pacienți internați se află în stare medie sau ușoară, din care: șase pacienți sunt la Spitalul Clinic de Urgență București; doi pacienți la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni” București, iar trei pacienți sunt la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București.
30 de persoane au fost externate până acum, iar cinci și-au pierdut viața în urma exploziilor de la Crevedia.
12 persoane au fost transferate în străinătate. Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, arată MS.
Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.
Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică.