Benzinării rămase fără motorină: consumul ridicat și stocurile mici dau peste cap aprovizionarea. Autoritățile dau asigurări că nu e criză
Lipsa de carburanți la mai multe stații, în ultimele zile. Primele care rămân fără motorină sau benzină sunt cele cu prețuri mici, căutate de șoferii care încearcă să cheltuiască mai puțin. Realimentarea nu se face însă în același ritm cu consumul, astfel că de multe ori, în a doua parte a zilei multe pompe rămân închise. La Baraolt situația a fost și mai complicată – trei zile a lipsit motorina de la stația din oraș.
„Momentan indisponibil! Preț zero lei! Pompe blocate!” Sunt situații întâlnite la multe benzinării în ultimele zile. La Baraolt, în Covasna, stația de carburant din oraș nu a avut câteva zile motorină. Cererea este mare în această perioadă mai ales pentru utilajele folosite în agricultură.
Specialiștii spun că nu vorbim de o criză de carburanți, iar sincopele țin de lanțul de aprovizionare și de alimentarea în cantități mai mari la pompe.
Prin telefon, Ion Tache, Asociației benzinarilor: Nu toate stațiile de benzină au pentru stocarea produsului capacități îndeajuns de mari, mai ales că a fost o ieftinire de câțiva bănuți cetățenii și-au făcut aprovizionare. Acolo unde sunt posibilități de depozitare mici, marfa s-a terminat.
Tanczos Barna – ministrul interimar al Agriculturii: Am primit asigurări că nu există criză de motorină în România. Am avut mai multe discuții cu furnizorii de motorină, făcând apel la ei să asigure logistică și livrare de motorină la stații pentru a nu ajunge în situația în care fermierul nu are unde să alimenteze. Înțeleg că prețurile care variază pot genera comportamente, iar unii consumatori să alimenteze mult mai mult când vâd că prețul este un pic mai mic.
Și în Bistrița-Năsăud, în a doua parte a zilei lipsește motorina de la unele stații, sau chiar și benzina. Șoferii au surprins în oraș pompele închise. De regulă însă, realimentarea are loc în timp util, fără a se crea breșe majore.

