Bază de recuperare medicală, deschisă la Bicaz, singura din tot județul Neamț. Este cea mai impresionantă realizare de până acum a tânărului Ionuț Ursu
Ionuț are 35 de ani și multe proiecte umanitare duse la capăt. A pus bazele unor cabinete medicale în Nepal, iar în România a construit cabinete stomatologice pentru cei defavorizați. Ultimul proiect e cel de la Bicaz, o bază de tratament la cele mai înalte standarde în domeniu.
Ionuț Ursu, președinte Asociația Volunteer for Life, Neamț: Îmi place foarte mult domeniul asta și caut zone unde nu e infracstructură medicală, unde nu-s servicii. Îmi place să fac chestii sustenabile. Cum conving spsonsorii? Prin fapte!
Locul ales pentru bază e unul special pentru Ionuț: într-o clădire apropiată a fost abandonat la naștere. Oamenii care l-au crescut într-un centru de plasament au fost azi lângă el.
Steluța Asmarandei-pensionar, fost angajat la Centrului de plasament Piatra Neamț: Îl cunosc de la trei ani. Un copil bun, cu suflet, încă de mic avea obiceiul de a lua de la masă prăjiturile să ducă la copii.
Irina Băltățescu-director Centrul de plasament Piatra Neamț: Un copil care mereu a revenit cu drag alături de copii voluntari, care sunt tot din centre de plasament. E același altruist care a reușit să accesesze proiecte, a mers în zone periculoase.
În nouă bază de recuperare pot fi tratate mai ales bolile respiratorii.
Dr. Constantin Colesniuc-medic, Baza de tratament și Recuperare medicală Bicaz: Pacienți cu probleme degenerative, gonartroze, dar și reumatismale, dar și ortopedice post chirugical, accidente vasculare.
Dr. Letiția Damoc-director Spitalul Orășenesc Bicaz: Cel mai frumos și cel mai impresionant proiect de până acum e construcția bazei de tratament. E foarte multă nevoie de recuperare medicală. Există cerință.
Deschisă acum doi ani pentru recuperarea medicală celor trecuți prin COVID, Baza de recuperare medicală din Bicaz e singura de acest fel din tot județul Neamț.