Bărbatul de 34 de ani din Galați care și-a atacat marți cu un cuțit părinții, dar și pe un polițist, a ajuns în arest

Autorul atacului sângeros din Galați a fost arestat
14 februarie 2024, 20:35

El va fi cercetat pentru tentativă de omor calificat și ultraj, fapte pentru care ar putea sta 12 ani după gratii.

La mai bine de 24 de ore după atac, medicii au venit cu vești bune despre starea femeii rănite grav de fiul său. Femeia a fost la un pas de moarte, dar cadrele medicale au reușit să îi salveze viața.

Tatăl bărbatului, în vârstă de 56 de ani, este în stare bună, a fost externat și se recuperează acasă. Între timp, în blocul unde stătea cu chirie agresorul și unde s-a refugiat după ce și-a atacat părinții, vecinii sunt încă șocați de ce s-a întâmplat. Și aici a avut loc un moment de violență, atunci când au venit polițiștii să-l ridice și să-l ducă la audieri. Nervos, bărbatul a rănit cu cuțitul unul dintre agenți.

Polițistul rănit este în afara oricărui pericol.

La momentul intervenției, polițistul purta vestă de protecție anti-înjunghiere, ceea ce a ajutat ca rănile să nu fie grave.

Bărbatul este cunoscut drept consumator de droguri și a fost internat la psihiatrie în urma episoadelor de violență. Urmează să fie cercetat pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie și ultraj, fapte pentru care riscă până la 12 ani de închisoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite