Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referinţă la 0,5 la sută. Cresc costurile pentru creditele în euro. Ratele vor fi mai mari pentru împrumuturile cu dobândă variabilă

21 iulie 2022, 18:45

 

Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referinţă cu 50 de puncte procentuale, de la zero la 0.50 la sută. Se aplică din 27 iulie. Aceeași creștere este și în cazul dobânzilor pentru credite şi depozite. Creşterea e peste aşteptări, în condiţiile în care instituţia anunţase, în iunie, că va

majora dobânda cheie cu doar 0.25 la sută. Economiştii pun decizia pe seama inflaţiei record din zona euro care a urcat la 8,6% în iunie şi a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul sfert de secol.

De exemplu, indicele Euribor la 3 luni, folosit pentru ratele la creditele în euro cu dobândă variabilă, a urcat deja la 0,12%, cel mai ridicat nivel din ultima perioadă.

În România astfel de credite sunt în programul Prima casă.

Economiştii se aşteaptă la noi majorări din cauza creşterii inflaţiei.

Creşterea ratelor la creditele în euro vine în contextul în care tot mai mulţi români au început să se împrumute în moneda europeană speriați de valorile tot mai mari pentru indicii Robor şi IRCC.

Majorarea dobânzii-cheie poate duce inclusiv la aprecierea euro. Pentru moment, cursul de referinţă a rămas stabil.

Dobânda-cheie ar putea fi majorată din nou de către Banca Centrală Europeană în următoarea şedinţă de politică monetară din septembrie.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite