Balconul unui apartament s-a rupt și a căzut de la etajul 6. Blocul, din Sectorul 5, este vechi și se află într-o zonă intens circulată
Atenție maximă când treceți pe lângă faţadele clădirilor sau pe sub balcoanele blocurilor! Din cauza degradării, multe dintre acestea sunt adevărate pericole publice. În urmă cu câteva zile, o tragedie ar fi putut să aibă loc în Sectorul 5 din București, când balconul unui apartament de la etajul 6, a căzut pur și simplu din cauza vechimii.
Cele două plăci de beton care cântăresc câteva sute de kg au căzut de la etajul 6, într-o zona intens circulată. Că printr-o minune, nimeni nu a fost rănit.
Proprietara apartamentului al carui balcon a căzut spune că a înștiințat de mai multe ori asociația de proprietari și Primăria Sectorului 5, însă nimeni nu a luat măsuri. Grav este că alte peste 140 de bacoanele ale blocului, la fel de degradate, pot pica oricând.
Asociația de proprietari are posibilitatea, potrivit legii, de a strânge bani de la locatari pentru fondul de rulment sau fondul de reparații, din care pot fi finanțate diverse lucrări necesare în bloc.
Alexandra Samoilă, purtător de cuvânt Primăria Sectorului 5: Blocul are documentația de avizare a lucrărilor de intervenție făcută. Este în licitație pentru proiectare și execuție. Potrivit legii, proprietatrul are obligația să păstreze în stare de siguranță proprietatea pe cheltuiala să. Primăria Sectorului 5 va monta în cel mai scurt timp o plasa de siguranță pentru a preveni eventualele incidente.
Dragoș Dincă, prof. univ., Administraţie Publică, SNSPA: Responsabilitatea aparține proprietarului pentru că este bunul meu care realizează o pagubă cuiva, dar și administrația pentru că ea are niște obligațîi legale de a inventaria aceste clădiri, de a notifica proprietarii, de a urmări repararea fațadelor.
Ceea ce nu prea se întâmplă. Indiferent de sector, în Capitală, găsești tot felul de pericole desupra capului. Spre exemplu, aceste fațade degradate pe lângă care zilnic trec mii de pietoni se află chiar în mijlocul orașului.
Pentru a-i constrânge pe unii proprietari să își pună în siguranță clădirile pericol public, unele primarii îi supraimpoziteaza și cu 500 %.

