Avionul Ursulei von der Leyen, vizat duminică de un bruiaj presupus a fi rus. Aeronava a aterizat forțat folosind hărţi pe hârtie

1 septembrie 2025, 13:51 (actualizat 1 septembrie 2025, 18:42)

Un atac suspectat că ar fi fost lansat de Rusia a dezactivat serviciile de navigaţie GPS de pe un aeroport bulgar şi a forţat un avion care o transporta pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să aterizeze duminică la Plovdiv folosind hărţi pe hârtie, a relatat Financial Times, care a citat trei oficiali familiarizaţi cu situaţia, relatează Reuters. Relatarea publicaţiei britanice a fost confirmată luni de Comisia Europeană.

„Putem confirma că au existat interferenţe ale GPS, însă avionul a aterizat fără incidente în Bulgaria. Am primit informaţii de la autorităţile bulgare că suspectează că (bruiajul) a fost consecinţa unei interferenţe flagrante din partea Rusiei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului comunitar Arianna Podesta, potrivit Reuters.

„Suntem, desigur, conştienţi şi, într-o oarecare măsură, obişnuiţi cu ameninţările şi intimidările care fac parte integrantă din comportamentul ostil al Rusiei”, a adăugat ea, citată de AFP.

Șefa CE: România, partener cheie pe Flancul Estic al NATO. Nicușor Dan: Ne dorim Hubul European de Securitate în țară

Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, a fost astăzi în portul militar Constanţa şi în Baza Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu preşedintele Nicuşor Dan. A fost ultima oprire din turneul pe care l-a făcut în ţările de pe flancul estic. Şefa Comisiei Europene a dat asigurări că Europa va investi masiv pentru a creşte capabilităţile de apărare. Din Baza Mihail Kogălniceanu, Ursula von der Leyen a transmis că România este puternică şi rezistă În faţa intimidărilor Rusiei.

Ursula von der Leyen a ajuns luni după-amiază în România, unde face o vizită comună cu preşedintele Nicuşor Dan în Portul Militar Constanţa şi la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene: Trebuie să menținem acest simț al urgenței. Putin nu s-a schimbat și nu se va schimba. Este un prădător. Poate fi ținut sub control doar printr-o descurajare puternică. Și, prin urmare, din moment ce acum avem finanțarea, trebuie să fim rapizi și bine coordonați, cu o intensificare a posturii noastre de apărare, prin investiții și implementarea lor.

Ursula von der Leyen a sosit la ora 15:00 la Baza „Mihail Kogălniceanu”, după care au vizitat, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, fregata „Regele Ferdinand”, aflată în Portul Militar Constanţa.

Ulterior, cei doi revin la baza aeriană, unde au programate convorbiri oficiale, și convorbiri cu militarii dislocaţi acolo. Este programată și o conferinţă de presă comună.

Discuţiile se axează pe consolidarea cooperării UE – NATO, precum şi pe aspecte legate de prevenirea, detectarea şi descurajarea ameninţărilor maritime şi hibride, precizează Administraţia Prezidenţială. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite