AUR anunță că îl măsoară intern pe Dan Puric pentru alegerile prezidențiale și dezminte că ar fi stabilit candidatul pentru Cotroceni. Un afiș cu actorul și mesajul ”Votați, mă” a fost recent distribuit în București

Afiș cu Dan Puric / sursa salaluceafarul.ro
13 februarie 2024, 21:09 (actualizat 13 februarie 2024, 21:21)

Actorul Dan Puric a spus, pe scena Luceafărul, la sfârșitul piesei ”Dan Puric – Votează, mă!”, că el va fi candidatul AUR la alegerile prezidențiale. Cei la AUR au emis o poziție oficială în care arată faptul că Dan Puric, alături de alte personalități, vor intra în cursa internă a partidului care se va desfășura în perioada 16 februarie – 16 iunie, iar la final se va desemna candidatul AUR.

Departamentul de comunicare al AUR a transmis că îl măsoară intern pe actorul Dan Puric pentru alegerile prezidențiale și dezminte că ar fi stabilit candidatul pentru Cotroceni. Un afiș cu Dan Puric și mesajul ”Votați, mă” a fost recent distribuit în București, fără alte detalii, fapt care a lăsat loc interpretărilor.

„Atenţia şi importanţa pe care presa o acordă candidatului AUR este una care ne onorează şi demonstrează forţa partidului. Însă, informaţia cu privire la candidatura sigură a domnului Dan Puric nu este adevărată”, a precizat formaţiunea politică, pentru Agerpres.

Potrivit AUR, Dan Puric şi alţi oameni apropiaţi de Alianţa pentru Unirea Românilor vor fi testaţi într-o cursă internă a partidului care se va desfăşura în perioada 16 februarie – 16 iunie.

„Atât domnul Puric, cât şi alţi oameni apropiaţi de AUR vor fi testaţi într-o cursă internă a partidului, care se va desfăşura în perioada 16 februarie – 16 iunie. După acea dată veţi afla candidatul AUR pentru prezidenţiale, prin votul românilor care vor vota candidatul AUR”, a informat formaţiunea politică.

Diana Grigore, despre care liderul AUR George Simion susține că este responsabilă de comunicarea partidului, a declarat pentru G4Media: Informația cu privire la candidatura sigură a domnului Dan Puric nu este adevărată. Atât domnul Puric, cât și alți oameni apropiați de AUR vor fi testați într-o cursă internă a partidului care se va desfășura în perioada 16 februarie – 16 iunie. După acea dată veți afla candidatul AUR pentru prezidențiale, prin votul românilor care vor vota candidatul AUR.

În spațiul public a apărut informația conform căreia Dan Puric ar fi anunțat la finalul unui spectacol de duminică, din București, că este candidatul susținut de AUR la alegerile prezidențiale. Informația a fost rostogolită inclusiv de Cristian Tudor Popescu.

Actor, eseist, autor și regizor de teatru român și militant politic

Actorul s-a născut pe 12 februarie 1959, în Buzău. El s-a făcut remarcat datorită talentului său desăvârșit în spectacolele de pantomimă, dar și a interepretării de excepție a rolurilor atât în piese dramatice și  cele de comedie.

De asemenea, Dan Puric este și autor al volumelor „Cine suntem” (2008), „Despre omul frumos” (2009) „Fii demn!” (2011), „Suflet românesc” (2013), „Dulci – Jurnalul unui câine scris de un puric Dan” (2015) și „Să fii român!” (2017).

În 1985 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secţia Actorie la clasa profesorului Dem Rădulescu.

A debutat pe scena Teatrului „Mihai Eminescu din Botoşani în „Secvențe”, un spectacol de pantomimă și dans.

Ulterior a devenit actor la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, unde în prezent este societar.

La TNB, Dan Puric a jucat în numeroase piese de teatru și a regizat două: „Don Quijote” (2005) în rolul lui Don Quijote, după Miguel de Cervantes și „Înșir-te mărgărite” (2015) în rolul Zmeul Zmeilor, după Victor Eftimiu.

Puric a jucat în numeroase filme românești și s-a remarcat și la nivel internațional

Printre cele mai cunoscute producții menționăm: „Prea cald pentru luna mai” regia Maria Callas Dinescu (1983), „Primăvara bobocilor”, regizat de Mircea Moldovan (1987), „Salutări de la Agigea” regia Cornel Diaconu (1984), „O vară cu Mara” regia George Cornea 1988, „Tinereţe frântă” / Broken Youth regia Marija Maric, coproducţie româno-sârbă (1990 și, „Orient Express” regia Sergiu Nicolaescu (2004).

Actorul s-a remarcat și la nivel internațional. A jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveţia.

A cucerit publicul românesc și internațional  cu spectacolele sale de pantomimă, acestea fiind  transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt şi RTL Luxemburg.

Dan Puric este pasionat de dans, muzică, film și este un adevărat împătimit al step-ului.

În 1999 a înființat compania de teatru Passe-Partout Dan Puric, în cadrul căreia a creat şi a regizat spectacole precum: „Made în România”, „Costumele”, „Hic sunt Leones”, „Cei 150”, „Don Quijote” sau „Royal Fashion”.

Cu această companie de teatru a participat la festivaluri renumite din Germania, Elveţia, Franţa, Grecia, Slovacia, Croaţia, Bosnia, Ungaria, iar în 2003, a câştigat Premiul UNITER pentru Teatru Non-verbal.

Actorul s-a aflat în centrul mai multor controverse

Una dintre declarațiile sale halucinante a fost cea în care a afirmat despre tinerii care au murit la Colectiv că erau „haimanale”.

Antivaccinist, Dan Puric a afirmat că pandemia și restricțiile au fost dictate de ”oculta mondială”, actorul afirmându-se, totodată, ca filorus și admirator declarat al lui Vladimir Putin. Actorul a publicat, de altfel, în Sputnik, oficiosul Kremlinului.

Astfel, în aprilie 2020, Puric afirma că restricțiile împotriva pandemiei de Covid-19 sunt un ”ordin internaționalist de la tovarășii ăia albaștri globaliști”.

Puric și-a declarat admirația pentru Vladimir Putin

Actorul a declarat că este admiratorul liderului rus încă din 2009, după ce Rusia invadase Georgia: ”Şi ce dacă eşti naţionalist? Ce, Putin nu-i naţionalist? Am văzut în Rusia cât de mult îl iubeşte poporul pe Putin. Pentru că ăla ţine cu ţara”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă