Sean Penn, premiat cu Oscar, a mers în Ucraina: s-a întâlnit cu Zelenski și vrea să meargă în prima linie a frontului

Actorul american Sean Penn, care a câştigat duminică al treilea premiu Oscar din cariera sa, în cadrul unei ceremonii la care nu fost prezent, se află la Kiev pentru a "sprijini Ucraina" şi urmează să se întâlnească luni cu preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat luni pentru AFP un înalt oficial ucrainean.

Actorul Jesse Eisenberg își donează un rinichi unui necunoscut

 Jesse Eisenberg a dezvăluit că va dona unul dintre rinichii săi unui om pe care nu îl cunoaște. Actorul nominalizat la Oscar a vorbit despre această decizie altruistă în timp ce își promova noul film, „Now You See Me: Now You Don’t”, în emisiunea „Today”.

Starea lui Bruce Willis se agravează – nu mai poate vorbi sau citi

Potrivit presei internaționale, starea actorului Bruce Willis, de 70 de ani, diagnosticat cu demență frontotemporală (FTD), s-a deteriorat semnificativ. Nu mai poate vorbi, citi sau merge. Progresia FTD i-a afectat grav abilitățile de comunicare și mobilitate, iar el depinde acum aproape în totalitate de îngrijirea familiei.

Ultima Oră

Cele mai citite