Au apărut cratere pe drumuri, după câteva zile de ninsoare. Asfaltul a cedat sub stratul de zăpadă și materialul antiderapant
Bucureștiul dar și drumurile naționale și autostrăzile sunt pline de gropi, după doar câteva zile de ninsoare. Asfaltul a cedat sub stratul de zăpadă și sub tonele de material antiderapant împrăștiat de utilajele de deszăpezire. Șoferii se plâng că-și rup mașinile în craterele apărute pe carosabil. Experții în dezvoltarea infrastructurii atrag atenția că peticirea drumurilor nu rezolvă problema pe termen lung.
Elisa Olaru, jurnalist TVR: Nici nu a trecut bine primul val de ninsori, că pe șosele au apărut în locul troienelor alte capcane. Străzile Bucureștiului sunt deja pline de gropi.
Asfaltul pare că s-a fărâmiţat nu doar în oraşe, ci şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi.
Activiștii care militează pentru dezvoltarea infrastructurii spun că asfaltul de proastă calitate nu afectează doar mașinile, ci şi bugetele locale. Și nu rezolvă problemele pe termen lung.
Ionuţ Ciurea, preşedinte, Asociaţia Pro Infrastructura: Dacă vrem să nu avem aceste discuții chiar de două ori pe an, respectiv la sfârșitul iernii și la sfârșitul verii, trebuie să punem asfaltul potrivit, de calitate, doar că este scump. Dacă nu investim banii ăștia acum, pe termen scurt, care sunt într-adevăr mai mulți, o să dăm chiar și mai mulți bani, pentru că trebuie să înlocuim asfaltul ăsta sau să-l peticim.
Spre seară, Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat pe rețelele sociale că se repară gropile de pe Autostrada București – Pitești.