Moment mult așteptat de turiști: S-au redeschis cele mai spectaculoase şosele de altitudine din ţară, Transalpina și Transfăgărășanul
Moment mult așteptat de turiști, mai ales de cei care vor să evite temperaturile de cuptor din aceste zile. S-au redeschis cele mai spectaculoase şosele de altitudine din ţară, Transalpina și Transfăgărășanul. Încă de la primele ore, vizitatorii s-au bucurat de răcoarea munților, dar mai ales de peisajele unice. Autoritățile fac un apel la cei care ajung pe Transfăgărășan să nu interacţioneze cu urşii pe care îi întâlnesc pe traseu.
Pe Transfăgărășan nu a venit încă vara care a topit sudul țării cu temperaturile caniculare. Muntele mai păstrează urmele iernii, iar pe marginea șoselei se găsesc porțiuni de zăpadă. Toate fac însă experiența și mai frumoasă pentru amatorii de instantanee unice.
Transfăgărășanul va rămâne deschis până la venirea iernii, iar sezonul de vară se anunță deja unul plin de turiști, dornici să exploreze această șosea unică din inima Carpaților.
Cale liberă este și pe Drumul Regelui, cum mai este numită Transalpina, cel mai înalt drum național din România. Chiar dacă pe traseu vor mai fi unele restricții, turiștii și cabanierii se bucură din plin de debutul sezonului.
La fel ca în anii trecuți, cele două șosele de înălțime din România rămân deschise până la prima ninsoare.

