Anumite măsuri fiscale ar putea duce la o colectare mai slabă la buget și la frânarea economiei, avertizează economiștii

9 iunie 2025, 19:26

Goana după bani pentru acoperirea deficitului ar putea duce, pe termen mediu şi lung, la o colectare mai slabă decât în prezent, la frânarea economiei şi implicit la adâncirea găurii de la bugetul de stat. Avertismentul vine de la economişti, care spun că reforma fiscală trebuie să vizeze şi economii clare de la bugetul de stat şi o eficientizare a banului public.

Noi calcule sunt făcute pentru a aduna cât mai mulţi bani în visteria statului, cu tăieri din bugetele românilor. Nu este exclusă taxarea tranzacţiilor bancare: de la plata cu cardul, la retragerea banilor de la ATM şi până la transferul bancar. Statul speră să aducă astfel la buget 50 de miliarde de lei pe an. Românii, în schimb, se gândesc să folosească cardul cât mai puţin.

Banca deja te taxează şi foarte mult. Cum să te taxeze şi statul a doua oară pentru aceeaşi sumă de 200 de lei?

Pe termen lung, măsura ar putea aduce mai puţini la buget, spun specialiştii.

Arthur Rădulescu, expert E-commerce: Plăţile cu cardul sau prin transfer bancar sunt nişte plăţi care au o trasabilitate totală, motiv pentru care au ca efect o prevenire a evaziunii şi o eficientizare fiscală, fiind un pion esenţial pentru o economie sănătoasă.

Statul a pus ochii şi pe veniturile celor aproximativ o jumătate de milion de români care încasează bani doar din drepturi de autor. Vrea să le dubleze dările. Asta ar putea crește şi volumul muncii la negru.

Veronica Duțu, consultant financiar: Orice creştere de taxe poate să atragă după sine o evaziune fiscală mai mare, dar în acelaşi timp şi statul trebuie să fie vigilent cu companiile care au astfel de practici de ani de zile.

O reforma fiscală reală ar trebui să vină şi cu măsuri de economisire a banului public şi de reducere a cheltuielor nejustificate.

Nadia Oanea, consultant fiscal: O cheltuire mult mai eficientă a banului public va aduce o percepţie mai bună a cetăţeanului asupra a ceea ce se face cu banii din impozitele şi taxele plătite şi implicit un nivel de acceptabilitate mai mare.

Alexandra Smedoiu, vicepreşedinte CFA România: Pensiile reprezintă cea mai mare cheltuială. Numărul de beneficiari va creşte şi ponderea acestei cheltuieli va creşte, atunci va trebui mai degrabă să ne uităm la celelalte zone de cheltuieli şi să ajustăm acolo.

Până când statul va tăia din propriile cheltuieli, românii au început să îşi recalculeze bugetul.

Va trebui să îmi cresc veniturile.

O să îmi fac cafea acasă. O să îmi gătesc mai mult acasă.

O să fie greu. E firesc să fie greu, că s-a făcut un dezmăţ în economie.

Salariul mediu net, la noi în ţară, se apropia, în luna martie, de 5.700 de lei, în creştere cu 340 de lei faţă de luna mai şi cu aproape 10 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Românii, însă, nu simt această majorare pentru că inflaţia, încă ridicată şi aflată de la începutul anului în jurul valorii de 5%, continuă să le erodeze puterea de cumpărare.

Deşi nu există un document oficial, reforma fiscală este aşteptată să intre în vigoare peste 3 săptămâni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă