Anchetă la Teatrul Național București, după ce spectatorii veniți la o reprezentație susținută de Dan Puric au primit câte un exemplar al unei publicații controversate
Deși a fost fotografiat în sală în timp ce spectatorii citeau, directorul interimar al teatrului spune că nu era la curent. Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat o anchetă, în timp ce USR amenință cu moțiune simplă dacă ministrul nu demite conducerea teatrului.
Spectatorii care au venit în sala Studio a Teatrului Național la reprezentația susținută de Dan Puric de Ziua Mondială a Teatrului au găsit pe scaune câte un exemplar dintr-o publicație considerata extremistp și prorusp. O fotografie făcută publică de actorul Mihai Călin îl arată în sală chiar pe Mircea Rusu, directorul interimar al TNB.
Mihai Călin: “Fotografia pe care am pus-o pe Facebook dovedeşte că domnul director a fost de faţă şi a fost şi în foaier şi, din câte mi s-a spus, se purta ca o gazdă a evenimentului. Tot ce s-a întâmplat ieri, apropo de poziţia lui naţionalistă din ultima vreme, se înscrie în aceeaşi poveste ideologică, se pare”.
Directorul interimar respinge acuzațiile. Spectacolul lui Dan Puric nu a fost organizat, ci doar găzduit de Teatrul Național, transmite Mircea Rusu.
“Chiar dacă publicația respectivă se vinde prin chioșcuri, nu trebuia să pătrundă în teatru fără acordul nostru! Nu intenționez să mă absolv de o vină evidentă, dar responsabilitatea unor asemenea decizii revine în exclusivitate organizatorului evenimentului. (…) Mă delimitez hotărât de acțiunea subversivă care s-a petrecut duminică dimineață! (…) Există un grup reacționar în interiorul instituției, care zgândăre atmosfera interioară”, a precizat directorul interimar al TNB.
Demisia acestuia este cerută vehement de președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai. Ministrul Culturii a anunțat deocamdată verificări, inclusiv ale Corpului de Control.
“Am discutat cu domnul Mircea Rusu, directorul interimar al Teatrului National, şi va exista o anchetă internă. Dar de aici şi până la a cere demisii toată ziua, lucrurile sunt un pic distanţate pentru că trebuie să vedem ce s-a întâmplat acolo”, a declarat Lucian Romașcanu.
Reprezentanții USR insistă însă pentru o schimbare de conducere.
Iulian Bulai, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor: „Fie ministrul Romașcanu acționează azi prin a-l demite pe Mircea Rusu, fie USR va depune mâine moțiune simplă împotriva ministrului Romașcanu, care nu acționează cu fermitate în această speță. O instituție a statului a pus la dispoziție propagandei proruse infrastructura necesară”.
Actorul Dan Puric nu a putut fi contactat până acum. El apare pe lista de colaboratori ai controversatei publicații distribuite înaintea reprezentației sale. După debutul invaziei ruse în Ucraina, conducerea interimară a TNB a fost acuzată în mai multe rânduri că interzice mesajele de susținere a ucrainenilor.