Teatrul Național din București sărbătorește 170 de ani de existență

Teatrul Național din București va împlini 170 de ani, pe 31 decembrie. Acesta are o istorie zbuciumată și se confundă cu destinul Romaniei: de la inaugurarea luminilor rampei, în 1852, la dezastrul din 1944, când vechiul sediu de pe Calea Victoriei este distrus de bombardamente.

Concursul pentru șefia Teatrului Național București, suspendat după prima etapă. Motivul de fond: calitatea slabă a proiectelor depuse. Critici dinspre lumea teatrală

Concursul pentru conducerea Teatrului Național a fost sistat după prima etapă, cea a depunerii programelor manageriale, și va fi reluat la iarnă, a anunţat ministrul Culturii. Motivul procedural invocat este retragerea unui membru al comisiei de evaluare, iar cel de fond - calitatea slabă a proiectelor depuse. Decizia e criticată de lumea teatrală.

Teatrul Naţional din Bucureşti are de plătit de 10 ori mai mult pentru gaze faţă de anul trecut. La Opera din Timişoara, facturile pentru utilități s-au triplat

Facturile pentru electricitate și gaze naturale aproape trag cortina în instituţiile de spectacole din toată ţara. Managerii fac calcule peste calcule pentru a afla dacă mai rămân bani și pentru producții noi după ce achită sumele uriaşe pentru utilități. Teatrul Naţional din Bucureşti, de exemplu, are de plătit de 10 ori mai mult pentru gaze faţă de anul trecut. La Opera din Timişoara, facturile pentru utilități s-au triplat.

Moment de reculegere dedicat lui Ion Caramitru, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Actorul va fi înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală

O lume fericită în fața scenei de teatru a amuțit duminică seara, când a venit vestea că Ion Caramitru, Pino, a trecut în lumea legendelor. Nimeni nu se aștepta, pentru că marele actor a păstrat discreție în legătură cu suferințele sale. Și părea neobosit, la cei 79 de ani. O țară întreagă l-a văzut la televizor, la ultima Gală Uniter, în luna iulie.

Ultima Oră

Cele mai citite