Marți 10 iunie 2025 | București 21˚C / Mai mult noros

Anchetă dificilă în cazul fetei de 16 ani care ar fi murit din cauza unei supradoze cu trei droguri sintetice, în casa unui tânăr pe care-l cunoscuse pe internet

3 august 2023, 17:37

Sara Alexa, elevă a Liceului Dimitrie Cantemir din Capitală, plecase la Piatra Neamț, la un concurs de dezbateri. De ceva vreme coresponda cu un tânăr, pe o platformă de socializare, pe care a hotărât să îl întâlnească.

Nicolae Ionășchiță, tatăl fetei: Ea era plecată acolo cu cea mai bună prietenă a ei şi i-a zis fetei respective „du-te tu la hotel că eu mă întâlnesc cu cineva” şi a plecat cu băiatul ăsta. La un moment dat au ajuns acasă la el. Eu am văzut imaginile. În ziua în care s-a întâmplat decesul am intrat în casa în care s-a întâmplat tragedia. Copilul a venit cu băiatul cu maşina, au intrat în casă foarte ok, copila se prezenta foarte natural.

În actul medico-legal scrie că tânăra a consumat trei tipuri de droguri sintetice. Anchetatorii urmează să stabilească în ce condiții s-a produs consumul și dacă au existat relații intime între cei doi tineri.

Radu Roibu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț: Am alocat echipaj de tip B2, care s-a deplasat la locul solicitării, unde a găsit pacienta cu hemoragie genitală, metroragie, în stop cardiorespirator.

Surse judiciare spun că acasă se afla cel puțin unul dintre părinții tânărului de 19 ani.

Cătălin Țone, expert antidrog: Este o devianță a părinților acelui tânăr care au permis ca ei să intre în casă și să întrețină raporturi sexuale în condițiile în care probabil că era vizibil că fata era minoră. Acolo s-au consumat scene care sunt greu de probat. Am înțeles că ancheta încă nu a lămurit pe deplin situația, pentru că sunt discuții unu la unu. Există și posibilitatea ca și tânăra să nu fi fost consumatoare de droguri, să fi fost prima doză și tocmai acest șoc și o cantitate mai mare intrată în organism să-i fi provocat această bulversare.

Trei persoane au fost arestate de procurorii DIICOT, printre acestea fiind și tânărul nemțean de 19 ani. Este al treilea deces în ultimul an și jumătate legat de o supradoză de substanțe interzise. Surse apropiate anchetelor susțin însă că în realitate numărul deceselor ar putea fi mult mai mare. Și asta pentru că în institutele de medicină legală din România nu ar exista suficienți reactivi care să ducă la depistarea noilor substanțe psihoactive în corpurile celor decedați. Specialiștii spun că noile droguri sintetice, numite popular etnobotanice, au efecte devastatoare asupra psihicului și organismului.

Bogdan Gheorghe, medic, Agenția Națională Antidrog: În prima fază sunt ca niște zombi și stau liniștiți, dar au episoade de violență fizică și verbală foarte rapide. Îl vezi liniștit și deodată sare la bătaie, face ilegalități și nici măcar nu își mai aduce aminte. Aceste substanțe afectează foarte mult psihicul. Are stări confuzionale, are halucinații foarte puternice.

Anchetatorii din Neamț au anunțat că investighează acum și activitatea extrașcolară la care urma să participe eleva din Capitală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite