Timp de 80 de ani, Europa și-a considerat pacea intangibilă. Acum, nu mai poate fi sigură de asta. Expresia la modă pentru o nouă eră de incertitudine este „zona gri” – o stare în care nimic nu este alb sau negru; nici în război, nici în pace.
Merz nu este singurul care își exprimă îngrijorarea. Fostul șef al NATO, George Robertson, coautor al unei analize a apărării realizate de guvernul britanic, a deplâns recentele atacuri cibernetice și a avertizat că infrastructura civilă nu este pregătită. „Ne putem imagina că este doar o coincidență că aceste lucruri se întâmplă, că sabotajul are loc în toată Europa?”, a spus Robertson la un eveniment public de săptămâna trecută.
„Trebuie să ne facem griji pentru atacurile din zona gri. Va fi prea târziu dacă se va întrerupe curentul electric”, a continuat Robertson. El a întrebat publicul din idilicul Wigtown, din sud-vestul Scoției, la o distanță enormă de războiul din Ucraina: „Aveți toți lanterne cu baterii încărcate în fiecare cameră din casa voastră? Aveți lumânări?”.
Aparițiile de drone care au dus la închiderea aeroporturilor din Europa continentală și la ridicarea de urgență a avioanelor NATO au scos la iveală lipsa de pregătire a Europei, după decenii de „somn strategic”, și au pus sub semnul întrebării capacitatea guvernelor, slăbite de valul populist, de a găsi voința politică necesară pentru reînarmare.
Iar incertitudinea cu privire la soliditatea garanțiilor de securitate oferite de SUA partenerilor NATO nu a fost niciodată mai mare. Președintele Donald Trump afirmă, repetitiv, că războiul din Ucraina nu ar fi început dacă el ar fi fost la Casa Albă. Însă noile motive de alarmă au apărut chiar în timpul mandatului său. A deschis oare ambivalența sa față de alianța occidentală, confuzia privind „liniile roșii” și teatrul relației oscilante cu Vladimir Putin calea către un aventurism periculos al Rusiei?.
Tensiunile tot mai mari de peste Atlantic aproape că nu pătrund în bula politică toxică a Americii. Acestea au fost în mare parte eclipsate de asasinarea lui Charlie Kirk, desfășurarea trupelor Gărzii Naționale de către Trump în orașele americane și de închiderea guvernului.
Până acum, Rusia a fost suficient de înțeleaptă încât să nu testeze direct securitatea SUA. Însă ministrul de externe al Poloniei, Radek Sikorski, a oferit o analogie clară pentru publicul american: „Fiecare țară suverană are dreptul să reacționeze la intruși”, a spus el la CNN, în emisiunea lui Fareed Zakaria. „Nu ați tolera avioane MiG cubaneze deasupra Floridei.”
Polonia a fost șocată luna trecută când mai multe drone rusești au pătruns în spațiul său aerian. Oficialii americani din domeniul apărării nu au putut confirma dacă incidentul a fost intenționat, dar acest lucru a contat puțin, deoarece a fost una dintre cele mai grave incursiuni în teritoriul NATO din istorie.
Ideea că ar fi fost o simplă greșeală a fost subminată de evenimentele ce au urmat:
Aeroportul Internațional din Copenhaga a fost închis de două ori într-o săptămână din cauza unor drone suspecte, Rusia este bănuită.
În Norvegia, zborurile de pe Aeroportul din Oslo au fost suspendate luna trecută și din nou săptămâna aceasta, tot din cauza dronelor.
Aeroportul din München a fost închis de două ori săptămâna trecută din același motiv.
Pe 19 septembrie, avioane NATO au interceptat trei avioane rusești care au încălcat spațiul aerian al Estoniei.
Totodată, cresc îngrijorările privind „flota fantomă” a Rusiei, vase vechi, inclusiv petroliere, folosite pentru a ocoli sancțiunile impuse în urma războiului din Ucraina. Potrivit Center for Strategic and International Studies din Washington, această flotă ar fi fost implicată în atacuri subacvatice asupra cablurilor de comunicații, sabotaje și operațiuni subversive.
Rusia ironizează temerile europene, considerându-le drept paranoia folosită ca pretext pentru o escaladare militară care, spune ea, ar amenința Moscova. „Nu o voi mai face”, a spus Putin săptămâna trecută, zâmbind pe jumătate, negând că ar deține drone capabile să ajungă în Germania, Franța sau Portugalia.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat luni că originea dronelor nu este cunoscută, dar că speră ca aceste incursiuni să determine alegătorii din Franța și Germania să se întoarcă împotriva liderilor lor:
„Cel mai important este ca europenii miopi să simtă pericolul războiului pe pielea lor. Să se teamă și să tremure ca niște animale proaste într-o turmă condusă la tăiere.”
Medvedev este în prezent mai degrabă un troll online decât un jucător real de putere în Kremlin, de nerecunoscut față de președintele care, în urmă cu un deceniu, lua prânzul amical cu Barack Obama la Ray’s Hell Burger în Arlington, Virginia, în vremurile unui eșuat „reset” între SUA și Rusia.
Presupunând că toate aceste incidente fac parte din războiul hibrid („zona gri”) dus de Rusia, care este scopul militar al Moscovei?
„Pare foarte clar că este mâna Rusiei. Și au toate motivele să facă asta”, a spus Kirsten Fontenrose, președinta Red Six Solutions, o firmă care oferă expertiză tehnică certificată de guvernul SUA în combaterea dronelor. „Testează limitele angajamentului statelor NATO unele față de altele”, a declarat ea pentru Becky Anderson, la CNN International.
„Avem o analogie… e ca atunci când fierbi o broască într-o oală: broasca nu sare afară pentru că apa fierbe atât de lent încât nici nu-și dă seama că moare. Exact așa face Rusia cu țările NATO, crește temperatura treptat. Cât de departe poate merge?”.
„În momentul de față, Rusia testează cât de protejată este Europa”, a spus Kristine Berzina, cercetătoare principală la German Marshall Fund of the United States. „Este schimbarea Europei către putere militară reală sau doar simbolică? Dezvoltă europenii capabilități reale de a opri Rusia? Și cât de dispusă mai este America să le țină spatele?”.
Putin a încercat de mult timp să provoace diviziuni între membrii NATO din Europa și între SUA și restul alianței.
Acest lucru a fost evident mai ales în timpul războiului din Ucraina, când membrii alianței aflați mai departe de linia frontului par mai puțin amenințați decât cei din fostul bloc estic, de pe vechea frontieră a Războiului Rece.
Un alt obiectiv potențial al războiului hibrid purtat de Rusia, sugerat chiar de Dmitri Medvedev, este să provoace panică în rândul alegătorilor occidentali, cu scopul de a slăbi determinarea politică de a continua sprijinul militar pentru Ucraina.
Occidentul a răspuns „semnalului de trezire” transmis de Rusia prin consolidarea apărării aeriene pe flancul estic. Marea Britanie și Franța au trimis avioane de luptă. Polonia a invocat Articolul 4 din Tratatul NATO pentru a cere consultări urgente. Liderii europeni au vorbit despre construirea unui „zid de drone” pentru a se apăra de vehiculele aeriene rusești.
Într-o inversare semnificativă a dinamicii de război, Ucraina, care are acum cea mai testată armată din Europa, a trimis experți să instruiască unele state NATO în ceea ce privește tacticile și capabilitățile rusești.
Totodată, țările membre i-au oferit lui Donald Trump o victorie simbolică la summitul NATO de anul acesta, promițând să crească cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB. Ironia este că Rusia a reușit să pună Europa în alertă cu efort și costuri minime.
Majda Ruge, expertă la European Council on Foreign Relations, subliniază că Europa nu are un mod eficient și ieftin de a răspunde.
„Faptul că Polonia folosește avioane F-35 ca să doboare drone rusești ieftine i-a făcut pe mulți lideri europeni să înțeleagă cât de urgentă este nevoia de tehnologii mai eficiente și mai accesibile.”
Dar este tot acest efort chiar necesar? Dronele nu au provocat victime. Unii ar argumenta că ar trebui ignorate, pentru a evita o reacție exagerată care ar putea escalada conflictul, de exemplu, dacă un stat NATO doboară un avion rusesc. Totuși, această abordare ignoră amenințarea reală, care nu vine de la dronele în sine, ci de la războiul hibrid, cibernetic și operațiunile de sabotaj care s-au intensificat în Europa.
Răspunsul SUA pare mult mai slab decât ar fi fost sub un alt președinte modern, în afară de Trump. Când dronele rusești au survolat Polonia, Trump a scris pe rețelele sociale: „Iată că începe!”, părând mai degrabă un comentator amuzat decât liderul lumii libere. Mai târziu, a sugerat că incidentul ar fi putut fi o greșeală. La ONU, luna trecută, a spus că statele NATO ar trebui să doboare avioane rusești, în funcție de context. Acest tip de ambiguitate strategică lasă liderii NATO europeni în ceață, nesiguri: cum se așteaptă Trump să reacționeze și cât de implicată ar fi SUA dacă Rusia ar provoca o criză.
Deși Trump consideră incertitudinea un instrument de diplomație, în acest context ea ar putea încuraja Rusia să testeze mai agresiv granițele NATO, crezând că America nu va interveni ferm.
Este greu de separat intențiile strategice ale lui Trump de oscilațiile emoționale ale relației sale cu Vladimir Putin. În prezent, Trump este dezamăgit că „prietenul” său rus i-a respins propunerea de pace în Ucraina, parte a efortului său de a câștiga Premiul Nobel pentru Pace. Dar, după cum a demonstrat în trecut, Trump este vulnerabil la manipulările liderului de la Kremlin.
De asemenea, este pusă sub semnul întrebării și rezistența Europei. Alarmați de expansionismul rus și de ostilitatea „America First” a lui Trump, liderii europeni centriști s-au angajat să accelereze reînarmarea și să depună mai multe eforturi pentru a-și apăra teritoriul. Însă criza politică din Franța, asediul politic care afectează guvernul laburist britanic și provocările politice care se profilează pentru Merz vor face dificilă strângerea de fonduri din economiile împovărate de datorii și solicitarea de sacrificii nepopulare din partea alegătorilor care au considerat de la sine înțelesă protecția oferită de SUA.
O escaladare bruscă care implică Rusia ar putea fi singurul lucru care ar putea zgudui complacerea, a spus Berzina. „Este foarte înfricoșător, pentru că au existat semne suficient de mult timp, iar acest război din Ucraina s-a prelungit suficient, iar Rusia a învățat prea multe în ultimii trei ani și jumătate, pentru ca Europa să fie atât de nepregătită pe cât este.”
Pregătirea pe termen scurt este un lucru. Adevărata securitate va veni numai atunci când societățile occidentale vor fi întărite împotriva războiului din zona gri, a atacurilor cibernetice și a tacticilor hibride utilizate de Rusia și de alți adversari.
După cum a spus Robertson, „Apărarea nu este doar o chestiune care ține de forțele armate ale țării. Raportul nostru spune că trebuie să fie o întreprindere la nivel național. Toată lumea trebuie să fie implicată. Toată lumea trebuie să știe ce să facă în caz de urgență.”
Nicholas Dungan, directorul general al firmei de consultanță strategică CogitoPraxis, cu sediul în Olanda, și membru al Rețelei Europene de Leadership, este de acord cu Robertson. „Problema nu este în întregime militară, iar răspunsul nu este în întregime militar”, a afirmat el. „Răspunsul depinde de reziliența întregii societăți, inclusiv a marilor companii care controlează marea majoritate a sistemelor critice care permit funcționarea societăților noastre.”
Dungan observă o cooperare tot mai strânsă între strategii militari, care sunt perfect conștienți de riscuri, și sectorul privat, după cum o demonstrează recenta conferință NATO de la Haga, axată pe cooperarea civil-militară, sau CIMIC.
Atitudinea amenințătoare a Rusiei arată că timpul este scurt. Dar poate că acest lucru a făcut un serviciu NATO.
Urmărește-ne pe Google News
