Analişti: Declaraţiile lui Putin privind teritoriile ucrainene din vest, o diversiune menită să slăbească solidaritatea europeană cu Ucraina
„Ucraina îşi va pierde, mai devreme sau mai târziu, teritoriile din vest”, a spus Vladimir Putin, de Ziua Marinei, în Sankt Petersburg. Preşedintele rus a afirmat că Polonia, România şi Ungaria îşi vor lua teritoriile înapoi. Analiştii sunt de părere că declaraţiile lui Putin nu sunt altceva decât o diversiune menită să slăbească solidaritatea europeană cu Ucraina.
Nu este prima dată când Vladimir Putin face astfel de declarații. De această dată, președintele rus le-a făcut lângă ministrul Apărării, la Ziua Marinei.
Vladimir Putin: „Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va pierde aceste teritorii din vest. Tot ce a aparținut Poloniei, Ungariei, României, mai devreme sau mai târziu, nu mâine sau poimâine, ci peste un an, doi, zece sau cincisprezece, totul se va așeza la locul lor din punct de vedere istoric.”
Cosmin Popa, istoric: „Nu este decât o expresie a dorinței foarte acute a lui Putin de a de a arunca, pur și simplu, Europa Centrală și de Sud-Est în aer, agitând acest steag al revendicărilor teritoriale. De ce? Pentru că, în mod tradițional, pentru ruși, nu doar pentru Putin, ci pentru sovietici, în opinia lor, țările care sunt așezate între Germania și Rusia sunt lipsite de voință politică proprie, de independență și nu sunt decât niște mici hiene care de-abia așteaptă să se sfâșie una pe alta. Repetitivitatea unor astfel de declarații arată, după opinia mea, și un tip de imobilitate intelectuală a propagandei ruse, inclusiv a lui Putin, care, în pofida eforturilor, nu reușește să iasă din niște tipare, aș zice, tradiționale.”
Deși Putin declară permanent, cu emfază, că Rusia va câștiga războiul, realitatea din teren arată complet altceva, susțin analiștii militari.
Cdor. Valentin Mateiu, analist militar: „Ziua Marinei Rusiei, care, de obicei, reprezenta defilarea submarinelor nucleare și nave, s-a redus la o paradă într-o curte interioară din Sankt Peterburg, unde un pluton i-a prezentat onorul lui Putin. În spatele plutonului se afla o pancartă mare cu un submarin nuclear rusesc. Trebuie să reamintesc că, în clipa de față, submarinele nucleare rusești nu arată așa, au deasupra plase. Plase, pentru a le apăra din eventual atac cu drone al Ucrainei.”
Potrivit Centrului pentru Studii Stategice și Internaționale, un institut de cercetare american, în aproape 4 ani și jumătate de război, Kremlinul a pierdut în Ucraina între 400 de mii și 450 de mii de oameni.

