An școlar cu module sau semestre? Ce preferă elevii și ce preferă părinții

15 ianuarie 2025, 19:07

Profesorii, elevii şi părinţii urmează să afle în curând structura viitorului an şcolar şi modul în care acesta va fi împărţit. Cel mai probabil cursurile încep în toamnă, pe 8 septembrie şi vor fi tot cinci module. Un studiu recent făcut de Unitatea de Cercetare în Educaţie arată preferinţa clară a elevilor pentru module, dar şi a majorităţii profesorilor. Părinții rămân mai degrabă fideli semestrelor.

Jumătate dintre părinţii chestionaţi sunt de părere că anul şcolar organizat în semestre reprezintă formula corectă. Alţi 36% optează pentru cinci intervale de module. Polarizarea dintre elevi în ceea ce priveşte structura anului şcolar e mai redusă. Şapte din zece (70%) preferă modulele şi în anul şcolar viitor.

La capitolul minusuri, peste jumătate dintre copii (56%) notează că au fost testaţi zilnic în ultima săptămână a modulelor şi au resimţit (52%) presiunea de a obţine note la mai multe discipline şcolare la sfârşitul anului. Jumătate dintre profesori susţin actuală organizare pe module, un sfert consideră că e nevoie de îmbunătăţiri, iar ceilalți optează pentru semestre.

Georgiana Niță, profesoară de educaţie muzicală: Eu aş preferă structura pe semestre. Cumva materia este mai concentrată, copiii se concentrează de altfel mai bine şi evaluarea finală la sfârşit de semestru are o însemnătate mai mare.

Florina Rogalski, profesoară de Limba şi literatură română: Personal eu nici nu am fost de acord niciodată cu acest program pe module prin care elevii intră în ritm şi ies din ritm în permanenţă. + 04.43 se pierde foarte mult timp din predare şi din evaluare.

Totuşi profesorii recunosc că vacanţele prea dese afectează motivaţia elevilor şi ritmul lor de învăţare. Unii şi-ar dori reintroducerea tezelor.

Felicia Georgiana Gheorghievici, profesoară de limba engleză : Pentru că îi pregăteşte mai ales pe cei de clasa a opta pentru examen. Şi au şi ei un feedback cât se poate de realist pe parcursul anului şcolar.

Bianca Nueleanu, profesoară de Limba şi literatură română: Aceste vacanţe foarte dese şi pauzele pe care le au copiii nu sunt doar vacanţele, ci şi ultima săptămână din modul, prima săptămână din următorul modul, adică deja pierdem şi în aceste săptămâni şi ne aglomerăm cu materia la final. Poate dacă s-ar reveni la trimestre ar fi o variantă de mijloc între module şi semestre.

La studiul realizat de Unitatea de Cercetare în Educaţie au participat aproape 23.000 de elevi, 40.000 de părinţi şi 7.000 de profesori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite