Adelin Petrișor: Probabilitatea ca România să devină o țintă directă este foarte mică
Jurnalistul TVR Adelin Petrișor a comentat temerile apărute în spațiul public privind posibilitatea ca România să devină o țintă în contextul acceptării dislocării de echipamente şi forţe americane în România. Potrivit acestuia, riscul unor atacuri directe este redus, iar sistemele de apărare existente oferă un nivel ridicat de protecție.
„Nu neapărat o țintă directă, ci mă refer aici la atacuri teroriste. Analiștii spun niciodată să nu zici niciodată. E foarte mică probabilitatea”, a declarat Adelin Petrișor.
Jurnalistul a subliniat că România dispune de mai multe sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă.
„Pe de-o parte (…) avem mai multe sisteme Patriot. Avem scutul antirachetă, baza de la Deveselu. Avem un sistem Mamba adus de francezi care e în Dobrogea”, a spus Petrișor.
El a arătat că și poziția geografică face puțin probabil un atac direct asupra României.
„Avem Turcia lângă noi, care a interceptat până acum două rachete, dar să ne uităm pe hartă unde erau rachetele astea. Una era în Hatay, care e o provincie sudică la granița cu Siria. Deci de acolo până vin în România pe hartă, obosești pe hartă până ajungi în România din Hatay”, a explicat jurnalistul.
Potrivit acestuia, scenariul unui atac asupra României rămâne teoretic posibil, însă probabilitatea este extrem de redusă.
„Și atunci, teoretic, există o foarte mică șansă. Însă probabilitatea e infimă”, a afirmat Petrișor.
El a subliniat totodată că statutul României de stat membru NATO implică atât beneficii, cât și riscuri.
„România, exact ce spunea și președintele, a fost protejată, e în continuare protejată. Asta cu România devine o țintă… România face parte din NATO. Și oricine urăște NATO, urăște implicit și România”, a spus jurnalistul.
Adelin Petrișor a adăugat că apartenența la Alianța Nord-Atlantică presupune asumarea unor responsabilități.
„În momentul în care am intrat în NATO, ne-am asumat că suntem cu NATO. Suntem cu NATO. Orice om de pe planeta asta care urăște Alianța Nord-Atlantică urăște și România. Oricine vrea să lovească la un moment dat în NATO va vrea să lovească și în România”, a declarat acesta.

