Acrobatul de la Circul Globus care a căzut din „Roata morţii” a transmis un mesaj haios de pe patul de spital

30 ianuarie 2017, 12:22

Acrobatul a postat pe pagina personală de Facebook două fotografii de pe patul de spital, însoţite de un mesaj haios şi optimist:

“Dragi colegi, prieteni, familiari şi stimaţi spectatori: azi, la primul spectacol, la finalul numărului nostru numit Roata morţii, mi-a alunecat priza mâinii drepte şi urmarea a fost că am…aterizat jos în pistă mai pe scurtătură. Pentru această grabă am fost sancţionat de arbitru cu o fisură la tibia piciorului stâng şi, pentru că am comentat, mi-a dat cartonaş galben şi la trei dinţişori. Sper să ne vedem cât mai curând din nou în arena circului şi vă mulţumesc din suflet la toţi pentru mesajele şi urările de bine şi de afecţiune pe care mi le-aţi trimis. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte”, a scris Ionel Orzan pe reţeaua de socializare.

(w460) FOTO: Face

Ionel Orzan a vrut să fie sportiv. A jucat fotbal şi s-a numărat printre gimnaştii care au făcut perfornaţă. Dar l-a furat trapezul şi a devenit zburător. Primul din lume care a făcut un triplu salt mortal în echer.A adus-o apoi în arenă pe Marry. Şi ea a fost fotbalistă. Trei ani a jucat la Rapid, dar un gest galant, într-o cofetărie, i-a schimbat viaţa. Nebunie după nebunie, soţii Orzan au adunat 40 de ani de căsătorie şi tot atâţia de circ. Aflaţi povestea lui în Reportajele Telejurnalului!

(w460) FOTO: Face

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite